Criza care afectează Sacramentul Pocăinţei interpelează în primul rând preoţii
11.03.2010, Vatican (Catholica) - „Întoarceţi-vă la confesional – la scaunul de spovadă – ca spaţiu în care să celebraţi taina Împăcării dar şi în care să `locuiţi` mai des, pentru ca credinciosul să poată găsi îndurare, sfat şi mângâiere, să se simtă iubit şi înţeles de Dumnezeu”, este îndemnul adresat de Papa Benedict al XVI-lea preoţilor participanţi la cursul despre Forul Intern, organizat în aceste zile de Penitenţieria Apostolică, primiţi în audienţă joi, 11 martie 2010. Sfântul Părinte i-a îndemnat pe preoţi să arate „frumuseţea şi marea bunătate a Domnului” oamenilor de astăzi, tentaţi de un relativism care umbreşte conştiinţele, aflăm de pe situl Radio Vatican.
Dacă se diluează experienţa întâlnirii cu Dumnezeu, se dizolvă şi simţul păcatului: aceasta este realitatea ce se respiră în timpurile noastre la mai multe niveluri. Dar dacă persoanele vor fi ajutate să stabilească cu Dumnezeu un dialog de mântuire, să-l întâlnească pe Părintele oricărei bunătăţi, atunci convertirea inimii duce la modificarea stilului de viaţă şi renunţarea la ce este rău. Mijlocitorul, respectiv, instrumentul acestei întâlniri, sunt preotul şi Sacramentul Reconcilierii, a arătat Episcopul Romei: „Criza Sacramentului Pocăinţei, despre care se vorbeşte deseori, interpelează în primul rând preoţii şi marea lor responsabilitate în a educa Poporul lui Dumnezeu în spiritul exigenţelor radicale ale Evangheliei”.
„În special, le cere să se dedice cu generozitate la ascultarea spovezilor sacramentale, să călăuzească în mod curajos turma, pentru ca să nu se conformeze la mentalitatea acestei lumi ci să facă şi alegeri contra curentului, evitând acomodări şi compromisuri”. Compromisuri care sunt tipice actualului context cultural, marcat, după cum a subliniat Papa, „de mentalitatea hedonistă şi relativistă, care tinde să-l şteargă pe Dumnezeu de la orizontul vieţii, nu înlesneşte însuşirea unui cadru clar de valori de referinţă şi nu ajută la discernerea binelui de rău şi la maturizarea unui simţ just al păcatului. Nu trebuie să uităm că există un fel de cerc vicios între umbrirea experienţei lui Dumnezeu şi pierderea simţului păcatului”.
Profilul preotului trebuie să se configureze şi el în antiteză cu aceste derive ale conştiinţei personale şi colective. Modelul din care se inspiră este Sf. Ioan Maria Vianney, cel care transmite „o încredere inepuizabilă în Sacramentul Pocăinţei” şi ajută la învigorarea acelor atitudini care formează esenţa preoţiei: spiritul de rugăciune, sărăcia evanghelică, raportul personal şi intim cu Cristos, celebrarea atentă a Sfintei Liturghii. La toate acestea, a observat Pontiful, trebuie să se adauge şi o formă intensă de pocăinţă personală: „Conştiinţa limitelor proprii şi necesitatea de a recurge la Îndurarea Divină pentru a cere iertare, pentru a converti inima şi a fi sprijiniţi pe drumul de sfinţire, este fundamentală în viaţa preotului”.
„Numai cel care i-a experimentat mai întâi măreţia, poate fi un vestitor şi administrator credibil al Îndurării lui Dumnezeu”. De aceea, a continuat Sfântul Părinte, „este important ca preotul să aibă o permanentă tensiune ascetică, alimentată de comuniunea cu Dumnezeu, şi să se dedice unui constant `aggiornamento` în studiul teologiei morale şi al ştiinţelor umane”. „În condiţiile de libertate în care astăzi este posibilă exercitarea slujirii preoţeşti, este necesar ca prezbiterii să trăiască `la cote înalte` răspunsul personal la vocaţie, pentru că numai cel care devine în fiecare zi prezenţă vie şi clară a Domnului poate trezi în credincioşi simţul păcatului, poate insufla curaj şi să-i facă să dorească iertarea lui Dumnezeu”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
