LC: Consumul de mass-media la adolescenţi creşte văzând cu ochii
11.03.2010, Roma (Catholica) - „Generaţia M2: Mass-media în vieţile celor de la 8 până la 18 ani” este studiul dat publicităţii pe 21 ianuarie 2010 de Fundaţia Kaiser Family, cu câteva zile înainte ca Papa Benedict al XVI-lea să publice Mesajul său pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale din acest an. Pe acest studiu se bazează articolul „Consumul de mass-media la adolescenţi creşte văzând cu ochii”, din numărul pe februarie 2010 al revistei Lumea Catholica. În studiul efectuat în SUA „s-a observat că astăzi cei între 8 şi 18 ani acordă folosirii acestor mijloace în medie şapte ore şi 38 minute într-o zi obişnuită, însumând mai mult de 53 ore pe săptămână. Şi aceasta nu este de fapt suma totală, luând în calcul faptul că mulţi dintre ei folosesc mai multe forme de comunicare în acelaşi timp. Dacă acest consum este calculat separat, atunci se înregistrează un total de 10 ore şi 45 minute zilnic”.
„Comparativ cu studiul anterior realizat de Fundaţia Kaiser Family în 2004, timpul petrecut cu mass-media a crescut cu 1 oră şi 17 minute în ultimii cinci ani. Raportul a identificat revoluţia comunicării mobile şi online ca fiind una dintre principalele cauze ale intensificării folosirii media. În ultimii cinci ani, timpul acordat lecturii a scăzut uşor în comparaţie cu creşterea celui acordat comunicaţiilor digitale. Șansele ca pentru un adolescent obişnuit verificarea mobilului să fie primul şi ultimul lucru pe care îl face în fiecare zi sunt destul de mari, observă raportul. Alte evoluţii în tehnologia comunicaţiei mobile înseamnă că în timp ce altă dată televiziunea putea fi urmărită doar stând în faţa unui televizor, acum programele sunt disponibile pe laptop şi pe dispozitivele mobile. Conform raportului, 20% din consumul de media în grupul studiat a avut loc pe dispozitivele mobile”.
„Consumul de media în rândul tinerilor este de asemenea facilitat prin accesul pe care îl au la acestea în camera proprie. Nu mai puţin de 71% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 8 şi 18 ani intervievaţi au televizor în cameră. Mai mult, jumătate au player-e de jocuri video (50%) sau televiziune prin cablu (49%), şi o treime au computer (36%) şi acces la internet (33%) în camera lor. De asemenea, în ultimii cinci ani, procentajul celor de 8 până la 18 ani care deţin un laptop a crescut de la 12% la 29%, în timp ce deţinerea de celulare a crescut de la 39% la 66%; cei cu iPod-uri sau player-e mp3 de la 18% până la 76%. O altă caracteristică pe care studiul a dezvăluit-o a fost saltul uriaş care are loc odată cu trecerea în grupul de vârstă 11-14 ani. La cei din această ramură de vârstă se observă o creştere cu mai mult de trei ore pe zi a timpului acordat mass-media”, această creştere având loc într-un timp de tranziţie spre adolescenţă.
„O altă dimensiune a folosirii media de către tineri pe care raportul a examinat-o a fost tema controlului parental… Elevii au fost întrebaţi şi dacă părinţii lor au stabilit reguli pentru diferitele forme de media. Majoritatea celor între 8 şi 18 ani au spus că nu au nici un fel de reguli privind tipul de conţinut media pe care îl folosesc sau timpul pe care îl pot acorda. O excepţie a fost aceea că 52% au răspuns că au reguli cu privire la ce pot face la computer. Mai puţin de jumătate – 46% – au spus că au reguli privind ce este voie să urmărească la televizor. Pentru jocuri video şi muzică, procentele respective au fost de 30% şi 26%. În ansamblu, părinţii tind să restricţioneze mai mult tipul de conţinut pe care copiii lor îl pot urmări decât durata timpului pe care îl petrec. Aşadar, 46% dintre copii au răspuns că au reguli privind ceea ce pot urmări la televizor, în comparaţie cu 28% care au declarat că au reguli cu privire la cât de mult timp se pot uita”.
