Părinţii, prietenii şcolii: proiect formativ şi informativ
17.03.2010, Oradea (Catholica) - Aula Magna a Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Oradea a găzduit prima întâlnire din cadrul proiectului intitulat „Părinţii, prietenii şcolii”. Acesta s-a desfăşurat sub egida Liceului Teologic Greco-Catolic din Oradea, a Episcopiei Greco-Catolice de Oradea-Mare şi a Asociaţiei Pas cu pas, a părinţilor din ciclul primar. Întrunirea, la care au participat părinţii elevilor din clasa a II-a B, a avut loc marţi, 9 martie, între orele 16 şi 19. Tema a fost: „Şcoala primară, leagănul viitoarei personalităţi”. Gazde au fost doamnele învăţătoare ale clasei a II-a B, Iohana Păscar şi Monica Mateoc, pr. Paul Popa, reprezentant al Episcopiei, şi pr. Adrian Podar, preşedinte al Asociaţiei Pas cu pas şi reprezentant al părinţilor din clasa a II-a B. Între invitaţi s-au numărat pr. Cristian Sabău, rectorul Seminarului Teologic Greco-Catolic orădean, alături de elevele din clasele a XII-a A şi B, Denisa Moşincat şi Maria Toma, reprezentante ale primei promoţii de învăţământ alternativ step by step din Liceul Teologic Greco-Catolic.
După cântecele intonate de elevii clasei a II-a B, în deschiderea întâlnirii, a urmat prezentarea fiecărui participant. Intervenţia pr. Cristian Sabău a avut caracter spiritual, şi s-a axat pe prezentarea Sacramentului începutului de drum, Botezul, urmând apoi discuţii libere. Următoarea intervenţie a aparţinut elevelor Denisa Moşincat şi Maria Toma, care au dat mărturie despre modul în care alternativa step by step le-a influenţat formativ. Doamnele învăţătoare şi-au adus un aport consistent, caracterizând alternativa step by step din punctul dânselor de vedere, accentuând felul în care părinţii conlucrează cu şcoala şi modul în care copiii învaţă să lucreze individual şi eficient, deschizându-se spre lume. Întâlnirea s-a încheiat într-o notă de optimism şi cordialitate, în speranţa unei noi revederi într-un cadru similar.


