Regina şi guvernul britanic aşteaptă vizita papală
17.03.2010, Roma (Catholica) - Regiza Elizabeta a II-a a Marii Britanii a anunţat ieri că Papa Benedict al XVI-lea va vizita ţara între 16 şi 19 septembrie. Guvernul şi liderii bisericeşti au salutat apropiatul eveniment. Într-o conferinţă de presă a reprezentanţilor statului şi ai Conferinţelor Episcopale ale Scoţiei, Angliei şi Ţării Galilor s-a subliniat că vizita Papei oferă „o ocazie fără precedent de întărire a legăturilor dintre Marea Britanie şi Sfântul Scaun asupra iniţiativelor globale, precum şi privitor la rolul credinţei în crearea de comunităţi puternice.”
Comunicatul emis de ambasada britanică la Sfântul Scaun informează că aceasta este prima vizită papală oficială în Marea Britanie, pentru că vizita Papei Ioan Paul al II-lea din 1982 a fost una pastorală. Pontiful va fi primit de regină la Palatul Holyroodhouse şi se va adresa societăţii civile britanice în Aula Westminster. De asemenea va prezida beatificarea Cardinalului John Henry Newman la o liturghie ce va fi celebrată la Coventry. Vizita va mai include o Liturghie în Glasgow, Scoţia, o veghe de rugăciune în Londra şi un eveniment dedicat educaţiei. Sfântul Părinte intenţionează să îl viziteze pe Arhiepiscopul de Canterbury şi să participe la o rugăciune cu alţi lideri bisericeşti la Mănăstirea Westminster. Comunicatul notează faptul că vizita va sublinia relaţiile dintre Bisericile creştine, dar şi relaţiile interreligioase.
Parlamentarul Jim Murphy, secretar de stat al Scoţiei, responsabil cu pregătirea vizitei papale, a declarat că „este o vizită istorică într-un timp important”. „Papa va fi primit cu mare căldură de catolici şi de oamenii de toate credinţele”, a mai spus el. „Pe lângă oferirea călăuzirii spirituale celor peste un miliard de catolici din lumea întreagă, dintre care şase milioane în Marea Britanie, Papa şi Sfântul Scaun au o puternică influenţă asupra politicii globale în domenii precum evoluţia internaţională şi relaţiile dintre religii. Această vizită papală reprezintă o ocazie fără precedent de întărire a legăturilor dintre Marea Britanie şi Sfântul Scaun asupra iniţiativelor globale, precum şi privitor la rolul credinţei în crearea de comunităţi puternice. Dorim să construim mai departe, pe temelia relaţiilor pozitive pe care le avem în ultimii ani.”
Cardinalul Keith O`Brien de St. Andrews şi Edinburgh, preşedintele Conferinţei Episcopale Scoţiene, s-a declarat foarte încântat de apropiata vizită. A afirmat apoi că „o trăsătură definitorie a învăţăturii Papei Benedict este cea privind rădăcinile creştine ale Europei, care nu trebuie uitate”, Papa oferind „îndrumare pe marile teme morale ale zilelor noastre”. Preşedintele Conferinţei Episcopale a Angliei şi Ţării Galilor, Arhiepiscopul Vincent Nichols de Westminster, a vorbit despre bucuria catolicilor britanici provocată de venirea Papei. Şi-a exprimat apoi recunoştinţa faţă de regina Elizabeta a II-a şi guvernul ei pentru „istorica invitaţie” adresată Papei. „Suntem încrezători că prezenţa şi mesajul Papei Benedict îi va încuraja pe toţi la o viziune asupra vieţii societăţii noastre marcată încă o dată de încredere reciprocă, compasiune şi adevăr. Marea tradiţie creştină privind credinţa şi viaţa, care a modelat şi cultura noastră, are multe de oferit. Acest delicat şi în acelaşi timp profund învăţător al credinţei îi va încuraja şi întări pe toţi cei care îi vor primi cuvintele.”
