Ceremonialul spălării picioarelor în Catedrala din Cluj
01.04.2010, Cluj-Napoca (Catholica) - În Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, Episcopul Florentin Crihălmeanu de Cluj-Gherla a spălat astăzi picioarele la 12 studenţi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul” . În predica la Sfânta Liturghie, citim pe BRU.o, pr. Călin Bot, rectorul Seminarului Teologic, a vorbit despre Jertfa lui Isus, despre darul vieţii, pe care, prin această Jerfă, cu toţii l-am primit.
„Isus Hristos s-a jertfit liber, prin conştiinţa misiunii pe care a primit-o de la Tatăl. Destinatarii misiunii Cuvântului întrupat pe pământ suntem noi. În ciuda dezolărilor sporadice la perspectiva potrivniciei oamenilor faţă de bine, în ciuda realei suferinţe şi a nemulţumirii Domnului faţă de lume, uneori faţă de noi, Isus îşi jertfeşte trupul şi îşi varsă sângele pentru noi: Luând pâinea a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o ucenicilor săi, spunând, ‘Acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi’. Sunt cuvintele Domnului preluate de Biserică în Dumnezeiasca Liturghie. Este un gest făcut atunci, pentru acum; atunci, în Joia Sfântă, pentru azi. Este un gest făcut atunci pentru mulţi, între care sunt şi eu azi, aici.”
După ce a împlinit rânduiala „Spălării Picioarelor” , PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a explicat: „Această zi ne pune în faţa ochilor momentul comuniunii, Cina cea de Taină, unde Hristos este Marele Preot. Tot în cadrul Cinei de Taină are loc momentul spălării picioarelor, când Hristos este Slujitorul şi apoi, în aceeaşi zi urmează trădarea lui Iuda, când Hristos devine Jertfa. Sunt cele trei ipostaze ale preotului chemat la masa altarului să nu fie doar celebrant, ci să fie slujitor şi jertfă”.



