Liturghia Crismei la Iaşi
02.04.2010, Iaşi (Catholica) - În Joia Mare a Săptămânii Sfinte, 1 aprilie 2010, începând cu ora 10.30, a fost celebrată Sfânta Liturghie a Crismei în Catedrala romano-catolică din Iaşi, „Sfânta Fecioară Maria, Regină”. Au concelebrat cu PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, peste 300 de preoţi care şi-au reînnoit promisiunile sacerdotale din ziua hirotonirii. Preoţii Diecezei de Iaşi şi-au manifestat recunoştinţa pentru darul gratuit al preoţiei venind spre biserica mamă a Diecezei din toate părţile ei, pregătiţi să-şi rememoreze şi să-şi recapituleze momentul sacru al angajării lor din ziua hirotonirii printr-un triplu „Vreau” rostit în mijlocul credincioşilor: „vreau” reînnoirii făgăduinţelor; „vreau” trăirii în unire cu Isus Domnul; „vreau” împărţirii tainelor lui Dumnezeu, misiunii de învăţători, citim pe Ercis.ro.
În salutul său, PS Aurel Percă i-a făcut conştienţi pe preoţi de importanţa acestei zile pentru preoţia lor, le-a transmis şi salutul PS Petru Gherghel, aflat în aceste zile la Ierusalim, şi a afirmat că uleiurile care urmează să fie sfinţite în cadrul acestei Liturghii amintesc de darurile pe care Tatăl, prin Fiul său, în Duhul Sfânt, le face Bisericii sale. După reînnoirea promisiunilor sacerdotale, încheiate cu cuvintele rostite de Episcop: „Dumnezeu să ne păstreze pe toţi în iubirea sa, şi să ne ducă pe toţi, păstor şi turmă, la viaţa veşnică”, a urmat omilia, ţinută de PS Aurel Percă, în care a vorbit despre preoţie, despre slujirea poporului lui Dumnezeu, ca misiune principală a fiecărui preot.
„Liturgia cuvântului ne invită să ne reînnoim astăzi sub semnul fidelităţii şi al încredinţării” au fost cuvintele introductive rostite de Episcopul auxiliar. Astăzi, a mai spus el, suntem invitaţi să ne întoarcem la originile preoţiei noastre. Fiecare trebuie să repete: „Duhul Domnului este asupra mea…”. După liturgia euharistică, înaintea Doxologiei, Episcopul a rostit rugăciunea de sfinţire a uleiului pentru bolnavi, pentru ca toţi cei care vor fi unşi cu el să simtă „ocrotire pentru minte, trup şi suflet”. După Sfânta Împărtăşanie a fost sfinţit uleiul catecumenilor, pentru ca aceştia „să aibă bucuria că au fost renăscuţi şi că trăiesc în Biserica”.
A urmat consacrarea crismei. Episcopul a turnat mai întâi balsam în ulei şi i-a invitat pe toţi la rugăciune. PS Petru Gherghel şi-a făcut apoi auzită vocea şi dorinţa lui către toţi preoţii Diecezei printr-o înregistrare din Cenacol, de la Ierusalim, auzită în întreaga catedrală de toţi cei prezenţi: „De aici doresc să intru în comuniune cu toţi şi îi salut pe toţi cei care se află în jurul lui Isus în cenacolul nostru din Iaşi. Mă bucur să spun că alegerea făcută, Sfânta Preoţie, este una de mare demnitate. Tuturor o îmbrăţişare frăţească!” Cântările sfintei Liturghii au fost susţinute de Corul Mare al catedralei, dirijat de pr. dr. Florin Spătariu.



