Comisia ce investighează Medjugorje a avut prima întâlnire
13.04.2010, 13.04.2010 (Catholica) - Biroul de presă al Sfântului Scaun a publicat astăzi un comunicat despre prima întâlnire a Comisiei Internaţionale de Investigare a fenomenului Medjugorje, desfăşurată la 26 martie 2010. În timp ce comunicatul nu spune nimic despre lucrări în sine – ele vor rămâne sub secret până la final – suntem informaţi de componenţa comisiei conduse de Cardinalul Camillo Ruini, Vicar general emerit al Diecezei de Roma.
Astfel, comisia îi are ca membri pe: Cardinalul Jozef Tomko, prefect emerit al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor; Cardinalul Vinko Puljic, Arhiepiscop de Vrhbosna, preşedintele Conferinţei Episcopale din Bosnia-Herzegovina; Cardinalul Josip Bozanic, Arhiepiscop de Zagreb şi vice-preşedinte al Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene; Cardinalul Julian Herranz, preşedinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative; Arhiepiscopul
Angelo Amato, S.D.B., prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor; Mons. Tony Anatrella, psihoanalist şi specialist în psihiatrie socială; Mons. Pierangelo Sequeri, profesor de teologie fundamentală; pr. David Maria Jaeger, O.F.M., consultant al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative; pr. Zdzislaw Jozef Kijas, O.F.M. Conv., relator în Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor; pr. Salvatore M. Perrella, O.S.M., profesor de mariologie; şi pr. Achim Schutz, profesor de antropologie teologică.
Secretarul comisiei este Mons. Krzysztof Nykiel, care activează şi în Congregaţia pentru Doctrina Credinţei ca secretar secund. Din acelaşi comunicat mai aflăm că la lucrările comisiei, cu titlu de experţi, au luat parte: pr. Franjo Topic, profesor de teologie fundamentală în Sarajevo; pr. Mijo Nikic, S.J., profesor de psihologie şi de psihologia religiilor în Zagreb; pr. Mihaly Szentmartoni, S.J., profesor de spiritualitate la Roma; şi sr. Veronica Nela Gaspar, profesoară de teologie în Rijeka. Comunicatul se încheie cu următoarea notă: „Aşa cum s-a anunţat şi anterior, lucrările comisiei se vor desfăşura într-o manieră strict rezervată. Concluziile vor fi înaintate Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei spre studiu.”
