Duminica Divinei Milostiviri la Catedrala Sf. Iosif
13.04.2010, Bucureşti (Catholica) - Duminică, 11 aprilie 2010, Duminica a II-a a Paştelui, în întreaga Biserică Catolică s-a celebrat Duminica Divinei Milostiviri – Divina Misericordia. Domnul nostru Isus Cristos, prin Sfânta Faustina Kowalska, a cerut ca a doua duminică a Paştelui să fie dedicată Milostivirii sale printr-o celebrare publică şi solemnă. Astfel, odată cu beatificarea Sorei Faustina, la 30 aprilie 2000, Sfântul Părinte de fericită amintire Ioan Paul al II-lea a instituit această sărbătoare pentru toată Biserica pentru ca doi ani mai târziu, în 13 iunie 2002, să oficializeze aplicarea indulgenţei plenare pentru această zi pe care a numit-o Duminica Divinei Milostiviri.
La Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti, aflăm de pe ARCB.ro, credincioşii împreună cu preoţii au început Novena Divinei Milostiviri în Vinerea Sfântă prin celebrarea Căii Sfintei Cruci la care s-au folosit texte din viaţa sfintei Faustina Kowalska. Novena s-a încheiat în seara zilei de sâmbătă, 10 aprilie 2010, iar în ziua de duminică la ora 15 a avut loc în Catedrală o Sfântă Liturghie solemnă celebrată de PS Cornel Damian, împreună cu preoţi din Bucureşti. La Sfânta Liturghie au participat credincioşi din Bucureşti şi împrejurimi care unindu-se în rugăciune împreună cu Episcopul şi preoţii au cântat Divinei Milostiviri mulţumindu-i pentru iubirea sa nemărginită şi i-au spus: Isuse, mă încred în tine!
Cu câteva ore înainte Păstorul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, în cadrul Sfintei Liturghii pontificale de la ora 10.30, a încredinţat Divinei Milostiviri sufletul preşedintelui Lech Kaczysnki şi cele ale însoţitorilor săi. Făcând o paralelă cu filmul „Pădurea Katyn” prin care regizorul Andrzej Wajda a adus un elogiu nu atât celor asasinaţi în 1940 de către sovietici cât mai ales soţiilor şi mamelor care îşi aşteptau acasă soţii şi fiii, IPS Ioan le-a recomandat Divinei Milostiviri pe mamele şi soţiile celor care au pierit în tragicul accident. De asemenea, l-a asigurat pe Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Wojciech Zajaczkowski, de rugăciunea şi solidaritatea Bisericii din România cu poporul polonez.
La sfârşitul Sfintei Liturghii de la ora 15, PS Cornel Damian, după ce a mulţumit tuturor pentru prezenţa la sfânta celebrare, accentuând că toţi trebuie să fie martori ai Divinei Milostiviri pe care fiecare a experimentat-o în viaţa sa, a dat binecuvântarea cu relicva Sfintei Faustina.




Pe aceeaşi temă este şi videoştirea