Vizita Nunţiului apostolic în Eparhia de Lugoj
19.04.2010, Lugoj (Catholica) - În perioada 9-12 aprilie 2010, la invitaţia Preasfinţiei Sale Alexandru Mesian, Episcopul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Lugoj, Excelenţa Sa Arhiepiscop Francisco-Javier Lozano, Nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, şi decan al Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, a vizitat Eparhia de Lugoj, aflăm de pe BRU.ro. În dimineaţa zilei de sâmbătă, 10 aprilie, IPS Francisco-Javier Lozano, însoţit de PS Alexandru Mesian, de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul general, de pr. drd. Coriolan C. Mureşan, Vicarul judecătoresc al Eparhiei de Lugoj, şi de pr. dr. Marius-Petru Pop, consilier eparhial şi secretar episcopal, au fost primiţi la sediul Primăriei din Lugoj de către prof. ing. Francisc Boldea, primarul oraşului Lugoj, şi de ing. Ioan Ambruş, viceprimarul oraşului.
În aceeaşi zi, înaltul oaspete a vizitat Catedrala Pogorârea Spiritului Sfânt, unde s-a întâlnit cu clerul din Protopopiatul de Lugoj şi cu reprezentanţii cultelor religioase din oraş. După momentul de rugăciune din Catedrala greco-catolică, IPS Francisco-Javier Lozano a adresat un mesaj celor prezenţi, spunând printre altele: „Ca reprezentant al Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea în România, înainte de toate vreau să vă transmit vouă tuturor salutul şi binecuvântarea Sfântului Părinte Papa. Îmi face mare plăcere să văd că acest climat ecumenic de la Lugoj este foarte pozitiv şi că ne reunim cu toţii în numele Domnului nostru Isus Cristos şi, aşa cum arăta Preasfinţitul Alexandru, o parte a acestui merit pentru climatul ecumenic de aici i se datorează atitudinii de bun păstor, conform Evangheliei, a Mitropolitului Nicolae Corneanu. Vreau să vă asigur de rugăciunile Sfântului Părinte pentru întreaga comunitate greco-catolică din oraşul Lugoj şi facem aceasta cu o deosebită bucurie, aflându-ne în această perioadă strălucitoare a Învierii Domnului nostru Isus Cristos”.
În continuarea vizitei, Nunţiul apostolic a vizitat Casa Memorială „Episcop Ioan Ploscaru”, Centrul Socio-Educativ „Sf. Ioana Antida” din cartierul Mondial din Lugoj, sediul Episcopiei, precum şi Centrul Pastoral „Sfântul Vasile cel Mare”, aflat alături de reşedinţa episcopală. Următorul popas a fost la Mănăstirea Surorilor Baziliene din Lugoj. În după-amiaza zilei de 10 aprilie, IPS Lozano, PS Alexandru şi Mons. Angelo-Narcis Pop s-au deplasat la Reşiţa, unde s-au întâlnit cu clerul din Protopopiatul greco-catolic de Reşiţa. Tot în această zi, înaltul oaspete a vizitat şi Oraviţa, unde a fost întâmpinat în faţa bisericii de către pr. Ovidiu Cozmuţa, protopop greco-catolic de Oraviţa, de preoţii din Protopopiatul de Oraviţa, de numeroşi credincioşi şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale. Următorul punct al vizitei a fost la biserica romano-catolică din localitate, şi apoi la Centrul Social pentru bătrâni „Sfântul Iosif”, coordonat de Protopopiatul greco-catolic de Oraviţa, şi la Teatrul „Mihai Eminescu” din localitate. Vizita la Oraviţa a fost prima vizită a unui Nunţiu apostolic în această parte a României.
Momentul culminant al vizitei Excelenţei Sale în aceste zile în Eparhia de Lugoj a fost duminică, 11 aprilie, la Hunedoara, unde a avut loc sfinţirea noii biserici greco-catolice cu hramul Sfânta Treime. La acest eveniment, alături de IPS Francisco Javier Lozano şi PS Alexandru Mesian, s-au aflat PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, PS Dzuro Dzudzar, Episcop greco-catolic, Exarh apostolic de Serbia şi Muntenegru, şi zeci de preoţi din Eparhia de Lugoj şi din toate Eparhiile greco-catolice din România. De asemenea au fost prezenţi reprezentanţi locali ai altor culte religioase, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi mii de credincioşi din Protopopiatul de Hunedoara şi din alte protopopiate ale Eparhiei de Lugoj. În după-amiaza aceleiaşi zile, Excelenţa Sa Nunţiul Lozano a vizitat biserica Immaculata din Deva.
Revenit la Lugoj, Excelenţa Sa a vizitat biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Lugoj şi s-a recules la mormântul Arhiepiscopului Ioan Ploscaru, înmormântat în cimitirul greco-catolic în care se află locaşul de cult amintit. În cursul zilei de luni, 12 aprilie, Nunţiul apostolic s-a aflat la Timişoara, unde a fost primit de autorităţile locale şi mai apoi de IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. În parohia Naşterea Maicii Domnului din Timişoara s-a întâlnit cu preoţii din Protopopiatul greco-catolic al Timişoarei, fiind întâmpinat de către pr. prot. on. Nicolae Lungu, parohul acestei comunităţi, împreună cu pr. prot. Nicolae Teodorescu, Vicar foraneu de Timişoara şi consilier eparhial. La eveniment au luat parte, de asemenea, numeroşi credincioşi din parohiile greco-catolice ale Timişoarei.
Ultimul punct al vizitei în Eparhia de Lugoj a înaltului prelat a fost în aceeaşi zi, la Arad. Arhiepiscopul Lozano şi Episcopul Mesian, însoţiţi de Mons. Angelo-Narcis Pop, au ajuns la biserica greco-catolică Naşterea Sfintei Fecioare Maria din Arad, unde au fost întâmpinaţi de copii şi tineri şi de câteva zeci de preoţi greco-catolici în frunte cu pr. Coriolan C. Mureşan, pr. Radu Vorindan, protopop greco-catolic de Arad, pr. Arpad Kiraly, protopop romano-catolic de Arad, şi pr. prot. on. Coriolan Mureşan, consilier eparhial şi paroh Arad-Centru). După Binecuvântarea euharistică, Arhiepiscopul Lozano le-a vorbit celor prezenţi despre istoria mântuirii, despre rolul Crucii şi al Învierii şi despre centralitatea Euharistiei în viaţa noastră creştină. Vizita s-a încheiat la şantierul noii biserici greco-catolice cu hramul Sfântul Anton de Padova din cartierul Micalaca al Aradului.




