Pontiful la funeraliile Cardinalului Poggi
12.05.2010, Vatican (Catholica) - Pentru cei fără credinţă, moartea este o pierdere iremediabilă. Dar pentru credincioşi, cu moartea începe o nouă viaţă, a explicat Papa Benedict al XVI-lea. Afirmaţia a fost făcută de Pontif vineri, când a celebrat „Ultima Commendatio” şi „Valedictio” la funeraliile Cardinalului Luigi Poggi, care a murit la 4 mai. Funeraliile pentru cel care a fost Nunţiu itinerant pentru ţările din estul Europei, inclusiv România, a fost prezidată de Cardinalul Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor.
Predica a fost însă susţinută de Sfântul Părinte, care a reflectat: „În faţa misterului morţii, pentru omul care nu are credinţă totul ar părea să fie pierdut în mod iremediabil.” Dar cuvântul lui Cristos „luminează drumul vieţii şi conferă valoare oricărui moment al ei. Isus Cristos este Stăpânul vieţii şi a venit pentru a învia în ziua de pe urmă tot ceea ce Tatăl i-a încredinţat.” Astfel, „durerea pentru pierderea persoanei sale este atenuată de speranţa în înviere”. Papa l-a citat pe Sf. Paul care adresându-se romanilor spunea: „Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El”. Cardinalul Poggi trăieşte acum „ceea ce scria Apostolul cu privire la unirea mistică a celui botezat cu Cristos mort şi înviat”; „el acum trăieşte în realitatea ultrapământească, dezlegat de condiţionările impuse de păcat naturii umane”.
„Unirea sacramentală, dar reală, cu misterul pascal al lui Cristos îi deschide celui botezat perspectiva de a fi părtaş de însăşi gloria sa”, a continuat Papa. Aceasta ” are o consecinţă deja pentru viaţa de aici, de pe pământ, pentru că, dacă în virtutea Botezului noi suntem deja părtaşi de învierea lui Cristos, atunci deja acum putem să umblăm într-o viaţă nouă”. Pontiful a susţinut că din acest motiv „moartea evlavioasă a unui frate în Cristos”, în special a unui preot, „este întotdeauna motiv de uimire intimă şi recunoscătoare faţă de planul paternităţii divine, care ne eliberează de puterea întunericului şi ne transferă în împărăţia Fiului său preaiubit”. Luigi Poggi s-a născut în Piacenza, Italia, fiind hirotonit preot în 1940, iar apoi Episcop în 1965. A studiat la Academia Pontificală Eclezială, lucrând mulţi ani în secretariatul de stat al Vaticanului.
Papa a amintit că au fost „ani grei, în decursul cărora Poggi nu s-a cruţat în a sluji Biserica”. În 1966 a fost numit pro-Nunţiu pentru Camerun. Apoi a devenit pro-Nunţiu în Gabon şi Republica Centrală Africană. În 1969, Arhiepiscopul Poggi a devenit ambasador al Sfântului Scaun în Peru. În 1973 a fost numit Nunţiu cu sarcina specială de a îmbunătăţi relaţiile cu Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România şi Bulgaria. La şcoala superiorului său, Cardinalul Agostino Casaroli, el a devenit „un protagonist politicii vaticane în ţările din blocul comunist”. În 1986 Arhiepiscopul a fost numit Nunţiu Apostolic în Italia. În 1994 a fost creat Cardinal, slujind ca arhivist şi bibliotecar în Arhivele Secrete Vaticane şi în Biblioteca Vaticană până la retragerea în 1998.