Hramul comunităţii catolice româneşti din Pordenone
12.05.2010, Pordenone (Catholica) - Românii catolici din Pordenone au sărbătorit duminică, 9 mai 2009, pentru a doua oară, hramul comunităţii, „Sfântul Iosif Muncitorul”. La Liturghia solemnă de la ora 11.00, alături de pr. Ciprian Ghiurcă, responsabilul acestei comunităţi, au fost prezenţi pr. Ionel Jicmon, decan de Italia de Nord, pr. Ciprian Sava, director al redacţiei „Mesagerul Sfântului Anton”, pr. Valentin Aenoaie, responsabilul comunităţii române din Gorizia, şi un mare număr de credincioşi.
La ora 11.00, credincioşii s-au adunat în număr mare şi au participat cu însufleţire la celebrarea Sfintei Liturghii animată de corul comunităţii noastre, citim pe Ercis.ro. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Ciprian Sava, care a scos în evidenţă contribuţia importantă pe care Sfântul Iosif a adus-o prin munca şi prin exemplul său Sfintei Familii din Nazaret. La sfârşitul Liturghiei, pr. Ionel Jicmon i-a amintit şi pe cei care au rămas fără un loc de muncă, din cauza crizei economice, şi i-a îndemnat pe toţi să se roage şi să fie alături de cei care trec prin momente grele. Sărbătoarea a continuat cu masa de prânz, în oratoriu, la care au participat 160 de persoane, cu muzică şi dans până la ora 18.00. Totul s-a desfăşurat într-o frumoasa atmosferă de sărbătoare.
„Mulţumim organizatorilor şi membrilor Consiliului Pastoral al comunităţii catolice române care s-au implicat foarte mult, pentru ca sărbătoarea hramului să fie pentru toţi un prilej de rugăciune şi de bucurie”, scrie la final pr. Ciprian Ghiurcă.