Fecioara este încoronată cu bucuriile şi suferinţele omenirii
13.05.2010, Fatima (Catholica) - Fecioara Maria este încoronată nu doar cu bucuriile, ci şi cu suferinţele omenirii, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în după-amiaza zilei de miercuri, 12 mai 2010, în Capela Apariţiilor de la Sanctuarul din Fatima. Papa a ajuns la amiază în această localitate din centrul Portugaliei, venind de la Lisabona, unde a stat o zi şi unde dimineaţa s-a întâlnit cu reprezentanţii lumii culturii şi artei, la Centrul Cultural Belem. În faţa Capelei a fost întâmpinat de pr. Virgilio do Nascimento Antunes, rector al Sanctuarului de la Fatima.
Capela a fost construită din însăşi dorinţa Fecioarei, în 1919, şi prima Liturghie a fost celebrată aici în 1921. În anul următor a fost distrusă, dar imediat reconstruită. A fost inaugurată în 12 mai 1982 de Papa Ioan Paul al II-lea, în cadrul călătoriei sale în Portugalia. Papa polonez a vizitat Fatima încă de două ori, în 1991 şi în 2000. Înaintea lui, Papa Paul al VI-lea s-a aflat în orăşelul portughez în 1967. Papa Benedict al XVI-lea a ajuns la Capela Apariţiilor în timp ce miile de credincioşi prezenţi strigau „Viva o Papa!” În discursul său de salut adresat Pontifului, rectorul Sanctuarului de la Fatima şi-a exprimat bucuria pentru vizită. „Să tăcem cu gura, cu mintea şi cu inima pentru a primi ceea ce are Papa să ne spună”, a adăugat el.
Papa a îngenuncheat în faţa imaginii Fecioarei, aşezată exact pe locul în care au văzut-o cei trei păstoraşi. A rostit apoi rugăciunea sa, stând tot în genunchi, adresându-se Fecioarei şi prezentându-se „ca un fiu care vine să îşi viziteze Mama şi o face în tovărăşia unei mari mulţumi de fraţi şi surori”. „Ca succesor al lui Petru, căruia i-a fost încredinţată misiunea de a prezida în slujirea carităţii în Biserica lui Cristos şi de a-i întări pe toţi în credinţă şi în speranţă, doresc să prezint Inimii tale Neprihănite bucuriile şi speranţele, şi de asemenea problemele şi suferinţele fiecăruia dintre aceşti fii şi fiice ale Tale care se află în Cova da Iria sau care ne urmăresc de departe”, a afirmat el. „Maică preabună, tu îl cunoşti pe fiecare după numele lui, după chipul şi istoria lui, şi pe toţi îi iubeşti cu bunăvoinţa maternă care izvorăşte din însăşi inima lui Dumnezeu Iubire”.
Papa Benedict al XVI-lea a amintit apoi că Papa Ioan Paul al II-lea i-a mulţumit Fecioarei pentru „mâna invizibilă” „care l-a eliberat de moarte în atentatul” din 13 mai 1981, din Piaţa San Pietro. După atentat, Papa polonez a dorit să ofere Sanctuarului din Fatima glonţul care l-a rănit grav, ce a fost pus în coroana Fecioarei. „Este o profundă mângâiere să ştim că tu eşti încoronată nu doar cu argintul şi aurul bucuriilor şi speranţelor noastre, ci şi cu ‘proiectilul’ îngrijorărilor şi suferinţelor noastre”, a spus actualul Papă adresându-se Fecioarei. A mulţumit apoi pentru „rugăciunile şi jertfele pe care Păstoraşii de la Fatima le-au făcut pentru Papa”, şi pentru „toţi cei care, în fiecare zi, se roagă pentru Succesorul lui Petru şi la intenţiile lui, ca Papa să fie tare în credinţă, îndrăzneţ în speranţă şi zelos în iubire”.
Pontiful i-a oferit Fecioarei un Trandafir de Aur, ca semn al „recunoştinţei Papei pentru lucrurile măreţe pe care Atotputernicul le-a făcut prin tine în inimile atâtor pelerini la această casă maternă a ta”. Cu ocazia vizitei Papei în Portugalia – a 15-a călătorie internaţională din acest pontificat, a 9-a în Europa -, primul ministru portughez Jose Socrates a decretat două zile de sărbătoare în ţară. Pentru această vizită pastorală, carmelitanele din Coimbra – în mănăstirea cărora a trăit sora Lucia, a treia martoră a apariţiilor Fecioarei, pe lângă verişorii ei Francisco şi Jacinta, decedată în 2005 – au renunţat timp de patru zile la clauzură pentru a urmări la televizor întâlnirile Papei. Vizita papală, cu tema „Împreună cu tine păşim în speranţă – Înţelepciune şi misiune”, se va încheia vineri, 14 mai, după vizita în Porto.