Hramul parohiei greco-catolice din Graz
13.05.2010, Graz (Catholica) - Duminică, 9 mai 2010, parohia greco-catolică Sfântul Ioan Evanghelistul, din Graz, Austria, a celebrat un dublu eveniment: doi ani de existenţă şi sărbătoarea hramului comunităţii. Celebrantul principal al acestei Sfintei Liturghii a fost pr. Vasile Luţai, rectorul misiunii române unite din Viena, responsabilul cu pastoraţia credincioşilor români uniţi din Austria. Alături de dânsul au concelebrat pr. dr. Markus Schmidt SJ, din partea Fundaţiei Pro Oriente, secţiunea Graz, şi pr. Gheorghiţă Dobrică, parohul comunităţii.
Ambasada română din Viena a fost reprezentată la acest eveniment de Alexandru Radu-Brăteni, delegatul ambasadoarei Silvia Davidoiu. După celebrarea religioasă, a urmat o agapă cu specialităţi româneşti, care a avut loc în refectoriul spitalului ordinului Ospitalier din Graz-Eggenberg. Cu această ocazie, comunitatea română unită Sfântul Ioan Evanghelistul din Graz şi-a lansat situl: BisericaRomaneascaGraz.ro, în care se găsesc informaţii şi imagini din viaţa acestei tinere comunităţii române.
Aflăm de pe acest sit că biserica unde celebrează greco-catolicii români a fost construită între anii 1680 şi 1686. La un moment dat a ajuns în posesia oraşul Graz, care a cedat-o Ordinului Ospitalier din Graz-Eggenberg. Din octombrie 2009 în această biserică au fost primiţi şi greco-catolicii comunităţii „Sf. Ioan Evanghelistul”. La secţiunea Album foto se găsesc fotografii de la celebrarea de duminică.



