Carismaticii se roagă la Torino pentru Biserică
14.05.2010, Torino (Catholica) - În ultimele zile de expunere a Giulgiului din Torino, membrii ramurii italiene a Mişcării de Reînnoire Carismatică (RnC) s-au strâns în acest oraş pentru două întâlniri speciale. „Giulgiul este răspunsul practic la infinita dorinţă a omului de căutare a feţei lui Dumnezeu, de intrare în mister, de a da existenţei personale o dimensiune supranaturală”, afirmă Salvatore Martinez, preşedintele RnC, într-un comunicat. „Coada nesfârşită de pelerini care ‘doresc să vadă’ Giulgiul nu este diferită de cea a oamenilor din vremea lui Isus care ‘doreau să îl vadă’, să îl asculte şi să îl urmeze. Este nevoie să conclucrăm pentru ca experienţa acestei întâlniri să fie facilitată şi astăzi, după două mii de ani, pentru ca oamenii să aibă posibilitatea să cunoască originalitatea şi noutatea iubirii creştine.”
Prima întâlnire a carismaticilor a avut loc ieri, de la 8.30 PM. Principala temă de reflecţie a fost „Caritas in Veritate.” Urmează apoi ca sâmbătă grupul să participe la Adoraţie Euharistică în biserica mamă a salezienilor, unde se află rămăşiţele pământeşti ale Sfinţilor Ioan Bosco şi Dominic Savio. Intenţia la momentul de Adoraţie va fi Biserica şi nevoile ei actuale. De la 10.30PM participanţii vor merge în procesiune la Giulgiu. „Mişcarea Carismatică doreşte să îşi desfăşoare cu convingere această ‘slujire a adevărului'”, conchide Martinez, „într-o vreme în care îl vedem pe Papa şi Biserica suferind din cauza păcatelor unora dintre fii, care merg pe o cale greşită şi care rănesc iubirea lui Cristos.” Mişcarea Carismatică din Torino are la bază două obiective: promovarea spiritului Rusaliilor şi organizarea de Adoraţii Euharistice.
