Sărbătoarea Popoarelor Roma 2010 – „Un cort pentru întâlnire”
18.05.2010, Roma (Catholica) - Sărbătoarea Popoarelor, manifestare ajunsă la cea de-a XVIII-a sa ediţie, s-a celebrat duminică, 16 mai 2010 în Piaţa San Giovanni in Laterano din Roma, sub deviza „Un cort pentru întâlnire”. A fost promovată, ca de obicei, de Misionarii Scalabrinieni, Familia Scalabriniană, Oficiile diecezane Migrantes şi Caritas, în colaborare cu comunităţile etnice – inclusiv comunitatea română -, Primăria Romei, Provincia Roma şi Regiunea Lazio. „Polemicile asupra emigraţiei şi ştirile care vin din lumea politică în această materie nu pot şi nu trebuie să abată privirea de la experienţele de convieţuire sănătoasă şi civică pe care lumea imigraţiei le trăieşte zilnic în oraşul Roma”, a declarat pr. Gaetano Saracino cu privire la integrarea imigraţilor la Roma, aflăm de pe situl Radio Vatican.
Explicând sintagma „Roma cu alţi ochi”, pr. Gaetano a spus că pentru credincios, sunt ochii credinţei, care duc la schimbarea mentalităţii şi ajută la convertirea continuă; pentru toţi, credincioşi sau nu, sunt ochii celui care în mod responsabil se simte artizanul comunităţii în care trăieşte. Pr. Pierpaolo Felicolo, vice-director al Oficiului diecezan pentru pastoraţia migranţilor, a afirmat: „Înseamnă a privi oraşul prin ochii migranţilor, adică prin necesităţile lor, ştiind însă că suntem toţi sub privirea Tatălui”. Raţiunea care continuă să îi însufleţească pe Misionarii Scalabrinieni, promotorii iniţiali ai evenimentului, rămâne aceeaşi: a face posibilă întâlnirea tuturor comunităţilor imigrante prezente în oraş, „Un cort pentru întâlnire”. „Este ziua lor de sărbătoare”, a mai declarat pr. Gaetano, „de celebrare a propriei credinţe, expresie intimă şi inviolabilă a fiecărui om, a propriei culturi, patrimoniu şi bogăţie incalculabilă a fiecărui popor, şi a capacităţii de a putea trăi toate acestea în diversitate”.
Sărbătoarea Popoarelor se deschide la aceste valori „promovând cunoaşterea celui diferit, singurul mijloc pentru a doborî zidul de neîncredere şi pentru a descoperi bogăţia pe care imigraţii o poartă cu sine”. Programul cuprinde Liturghia celebrată în catedrala Romei, Bazilica papală San Giovanni in Laterano, prezidată de Cardinalul Agostino Vallini, Vicarul Papei pentru Dieceza de Roma. Liturghia a fost animată de către comunităţile etnice prin cântece, aducerea darurilor, rugăciunea credincioşilor, proclamarea lecturilor în diferite limbi, iar după Liturghie prin amenajarea de standuri gastronomice cu produse culinare specifice, program artistic-folcloric de cântece şi dansuri în costume naţionale. Comunitatea românească a participat activ sub asistenţa pr. Isidor Iacovici, a preoţilor celorlalte comunităţi şi a preoţilor români aflaţi la studii de specializare.
