Prima Sfântă Împărtăşanie la parohia Băneasa
11.06.2010, Bucureşti (Catholica) - Pe 6 iunie, 12 copii din parohia Sfinţii Petru şi Paul din Bucureşti (Băneasa) au avut prima lor întâlnire cu Isus prezent în Sfânta Euharistie. Prima Sfântă Împărtăşanie a copiilor a fost motiv de sărbătoare şi de bucurie pentru întreaga comunitate parohială. Cu o zi înainte, copiii şi părinţii s-au spovedit şi au participat la ultimele pregătiri în vederea sărbătorii de duminică.
Vizibil emoţionaţi, copiii, avându-i alături pe cei dragi, au participat duminică dimineaţă la Sfânta Liturghie în cadrul căreia urmau să se împărtăşească cu trupul lui Cristos, scrie părintele paroh Mihai Mărtinaş pe ARCB.ro. Prima lectură şi Evanghelia care s-a proclamat au fost providenţiale pentru acest eveniment. La predică, părinţii au fost îndemnaţi să-şi însuşească atitudinea celor două văduve care şi-au încredinţat copiii milostivirii lui Dumnezeu, ştiind că doar de la El mai pot primi ajutor.
Insistând asupra importanţei educaţiei primite în familie şi a exemplului, părintele paroh le-a amintit părinţilor că ei trebuie să ceară mereu de la Dumnezeu ajutor pentru a-şi îndeplini misiunea de părinţi, pentru ca exemplul lor să fie lumină călăuzitoare pentru vieţile copiilor lor. „Prima Sfântă Împărtăşanie este un punct de plecare şi nu unul de sosire. Acum, copiii sunt înglobaţi pe deplin în Biserică. Pentru că Sfânta Împărtăşanie este hrana sufletelor, atât de necesară pentru creşterea vieţii spirituale, ar fi bine ca ei să se împărtăşească cât mai des. De aceea, dragi părinţi, ajutaţi-i pe copiii dumneavoastră să crească mereu în credinţă apropiindu-vă cât mai des, alături şi împreună cu ei, de hrana pe care Cristos ne-o oferă în Sfânta Împărtăşanie.”