Despre puterea crucii
21.06.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a celebrat astăzi în Bazilica San Pietro o Liturghie în cadrul căreia 14 diaconi din Dieceza de Roma au fost hirotoniţi întru preoţie. După Liturghie, la amiază, Sfântul Părinte a recitat rugăciunea Angelus împreună cu credincioşii aflaţi în piaţă. Mai jos aveţi traducerea alocuţiunii papale dinaintea rugăciunii mariane.
Iubiţi fraţi şi surori!
În această dimineaţă în Bazilica San Pietro am hirotonit întru preoţie 14 diaconi pentru Dieceza de Roma. Sacramentul Ordului Sacru manifestă, din partea lui Dumnezeu, apropierea Sa atentă faţă de om, iar din partea celui care îl primeşte, completa disponibilitate pentru a deveni un instrument al acestei apropieri, pentru Cristos şi pentru Biserică. În lectura evanghelică din această duminică, Domnul îşi întreabă discipolii: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” (Luca 9,20). Apostolul Petru răspunde cu promptitudine acestei întrebări: „Cristosul lui Dumnezeu!” (Luca 9,20), mergând astfel dincolo de opinia comună că Isus ar fi unul dintre profeţi. Conform Sf. Ambrozie, prin această mărturisire de credinţă Petru „a îmbrăţişat totul la un loc, deoarece a exprimat şi natura şi numele” lui Mesia (Exp. in Lucam VI, 93, CCL 14, 207).
Isus, înainte de această mărturisire de credinţă, reînnoieşte faţă de Petru şi faţă de ceilalţi discipoli invitaţia de a-l urma pe provocatorul drum al iubirii până pe cruce. Şi nouă, celor care putem să îl cunoaştem prin credinţă, în Cuvântul Său şi în Sacramente, Isus ne propune să îl urmăm în fiecare zi şi ne aminteşte că pentru a fi discipolii Săi trebuie să dobândim puterea crucii, cel mai mare bun al nostru şi coroană a speranţei noastre. Sf. Maxim Mărturisitorul observa că „semnul distinctiv al puterii Domnului nostru Isus Cristos este crucea pe care El a purtat-o în spate” („Ambiguum” 32, PG91, 1284 C). De fapt Domnul „spune fiecăruia: ‘Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze'” (Luca 9,23). Asumarea crucii înseamnă angajarea în înfrângerea păcatului, care blochează calea către Dumnezeu, acceptând voia Domnului în fiecare zi, făcând credinţa să crească în special în faţa problemelor, dificultăţilor, suferinţelor.
Sfânta carmelită Edith Stein mărturisea aceasta într-un timp de persecuţie. Scria astfel pe când era în carmelul din Koln în 1938: „Astăzi înţeleg […] ce înseamnă să fii mireasa lui Cristos în semnul crucii, chiar dacă nu voi înţelege niciodată pe deplin aceasta, dat fiind că e un mister. […] Cu cât întunericul ne înconjoară mai mult, cu atât trebuie să ne deschidem inimile către lumina care vine din înălţime” („La scelta di Dio. Lettere 1917-1942,” Roma 1973, 132-133). Chiar şi astăzi există mulţi creştini în lume care, animaţi de Dumnezeu, îşi asumă crucea zi de zi, fie în încercările cotidiene, fie în barbaria care cere uneori curajul jertfei supreme. Fie ca toţi să ne punem încrederea în Domnul, siguri că, urmându-l în purtarea crucii, vom ajunge la lumina Învierii alături de El.
Să îi încredinţăm grijii materne a Fecioarei Maria pe preoţii hirotoniţi astăzi, care se alătură celor pe care Domnul i-a chemat pe nume: fie ca ei să fie discipoli fideli, vestitori curajoşi ai Cuvântului lui Dumnezeu şi administratori ai darurilor mântuirii.
