Bazele comunicării în Biserică şi societate
08.07.2010, Blaj (Catholica) - În perioada 1-3 iulie 2010, pr. prof. dr. Miklos Kocsev, cadru didactic la Academia Teologică Reformată din Papa, Ungaria, s-a aflat la sediul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Blaj, pentru a preda un curs intensiv intitulat „Bazele comunicării în Biserică şi societate”, în cadrul Proiectului „Healing of Memories”. Cursul predat la Blaj, în traducerea domnului Vacarcs Szilard şi a pr. reformat Majai-Varga Zoltan a abordat cauzalitatea, confluenţa şi consecinţele elementelor care determină dinamica şi procesul comunicării în general şi a comunicării religioase în special, aflăm de pe BRU.ro.
Cursul a cuprins: bazele comunicării (comunicarea ca act uman, aspecte psihologice ale comunicării); nivele ale comunicării (nivelul relaţional, lingvistic, al contextului socio-cultural, al implicaţiilor etice, al implicaţiilor spirituale); formele comunicării (verbală-nonverbală; directă-indirectă; mijlocită-nemijlocită); aspecte sistemice ale stilurilor de comunicare; teoria dialogului şi a competenţei pentru dialog; niveluri ale dialogului (între două persoane, în grupuri, între persoană şi grup, între grupuri etc.), tehnici de comunicare şi niveluri ale comunicării (comunicarea umană pe cinci niveluri: comunicarea intrapersonală, interpersonală, publică, de masă, de grup); niveluri ale dialogului (între două persoane; în grupuri; între persoană şi grup; între grupuri etc.) şi dezvoltarea aptitudinilor de comunicare.
Cursul destinat formării profesioniştilor pastoraţiei în contextul interconfesional şi intercultural a fost orientat spre a ajuta cursanţii în dobândirea unor cunoştinţe aprofundate asupra bazelor principiale şi exigenţelor formării în vederea unei comunicări eficiente. Acest curs postuniversitar de specializare se inserează în cadrul Proiectului „Healing of Memories”, realizat de Conferinţa Bisericilor din Europa, cu sediul la Geneva, şi Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Blaj, din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Proiectul are obiectivul de a contribui la implementarea unei mentalităţi de promovare a convieţuirii interculturale, interconfesionale şi interetnice în Transilvania. Prezenţa unor prestigioşi profesori proveniţi din diverse medii etnico-naţionale şi confesionale este un semn al deschiderii spre comuniune şi al seriozităţii abordării cursului. Conf. univ. dr. pr. Cristian Barta, directorul Departamentului Blaj al Facultăţii de Teologie, şi lect. univ. dr. pr. Anton Rus, coordonatorul Proiectului la Blaj, împreună cu rev. Dieter Brandes, directorul Proiectului „Healing of Memories” în România, vor continua derularea Proiectului comun prin invitarea altor specialişti din ţară şi din străinătate.


Vrem bisericile greco-catolice inapoi!