În vacanţă să fim „aproapele” celor care au nevoie de ajutor
11.07.2010, Castel Gandolfo (Catholica) - În prima sa întâlnire cu credincioşii din această vară la Castel Gandolfo pentru rugăciunea Angelus, Papa Benedict al XVI-lea a amintit parabola bunului samaritean, propusă de Liturghia duminicii ca exemplu şi model de trăire creştinească pentru a dobândi viaţa veşnică. Papa a amintit totodată că pe 11 iulie se sărbătoreşte Sfântul Benedict de Norcia, unul dintre patronii Europei, adăugând pe marginea textului scris că Sfântul Benedict este şi marele patron al pontificatului său. Vă oferim alocuţiunea Papei după traducerea de pe situl Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
De câteva zile am părăsit Roma pentru sejurul estiv de la Castel Gandolfo. Mulţumesc lui Dumnezeu care îmi oferă această posibilitate de odihnă. Iubiţilor locuitori ai acestui frumos orăşel, unde revin mereu bucuros, le adresez salutul meu cordial. Evanghelia acestei duminici se deschide cu întrebarea pe care un învăţător al Legii i-a pus-o lui Isus: „Învăţătorule ce trebuie să fac, ca să dobândesc viaţa veşnică?” (Luca 10,25). Ştiindu-l expert în Sfintele Scripturi, Domnul îl invită pe acel om să dea el însuşi răspunsul, pe care într-adevăr îl formulează perfect, citând cele două porunci principale: a-l iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul, şi a-l iubi pe aproapele ca pe sine însuşi. Atunci învăţătorul Legii, dorind oarecum să se justifice, l-a întrebat: „Şi cine este aproapele meu” (Luca 10,29). De data aceasta, Isus îi răspunde cu renumita parabolă a „bunului samaritean” (cf. Luca 10,30-37), pentru a arăta că e îndatorirea noastră să devenim „aproapele” oricui are nevoie de ajutor.
Samariteanul, de fapt, ia asupra sa condiţia unui necunoscut pe care tâlharii l-au lăsat aproape mort de-a lungul drumului; în timp ce un preot şi un levit trecuseră mai departe, gândindu-se poate că în contact cu sângele, în baza unui precept, s-ar fi contaminat. De aceea, parabola trebuie să ne inducă să transformăm mentalitatea noastră după modul de a gândi al lui Cristos, care este logica dragostei: Dumnezeu este iubire, şi a-i da cult înseamnă a sluji fraţii cu iubire sinceră şi generoasă. Această povestire evanghelică oferă „criteriul de măsură”, adică „universalitatea iubirii care se îndreaptă spre cel în nevoie întâlnit ‘din întâmplare’ (cf. Luca 10,31), oricine ar fi el” (Enciclica Deus caritas est, nr. 25). Alături de această regulă universală, există şi o cerinţă specific bisericească: şi anume ca în „Biserică, întrucât este familia lui Dumnezeu, nici un membru să nu sufere din cauza lipsei celor necesare” (ibid.). Programul creştinului, desprins din învăţătura lui Isus, este „o inimă care vede” unde este nevoie de iubire, şi acţionează în mod consecvent (cf. ibid, nr. 31).
Dragi prieteni, doresc şi să amintesc că astăzi Biserica îl celebrează pe Sfântul Benedict de Norcia, marele patron al pontificatului meu, părinte şi legiuitor al monahismului occidental. El, cum povesteşte Sfântul Grigore cel Mare, „a fost un om de viaţă sfântă… prin nume şi prin har (Dialogi, II, 1: Bibliotheca Gregorii Magni IV, Roma 200, p. 136). A scris o Regulă pentru monahi… oglindă a unui magisteriu întrupat în persoana sa: într-adevăr, sfântul nu a putut în modul cel mai absolut să înveţe diferit de cum trăia” (Ivi, II, XXXVI: cit., p. 208). Papa Paul al VI-lea l-a proclamat pe Sfântul Benedict patron al Europei pe 24 octombrie 1964, recunoscându-i opera minunată desfăşurată pentru formarea civilizaţiei europene. Să îi încredinţăm Fecioarei Maria drumul nostru de credinţă şi, în special, acest timp de vacanţă, pentru ca inimile noastre să nu piardă niciodată din vedere Cuvântul lui Dumnezeu şi pe fraţii în dificultate.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
