Nu, modelelor alternative de familie
14.09.2010, Vatican (Catholica) - „Biserica nu poate aproba iniţiativele legislative care implică susţinerea modelelor alternative pentru viaţa de cuplu şi de familie”, a amintit luni, 13 septembrie 2010, Papa Benedict al XVI-lea când l-a primit în audienţă pe Walter Jurgen Schmid, noul ambasador al Republicii Federale Germania, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare. Papa a observat că în acelaşi timp cu creşterea standardului de viaţă în societate, are loc şi o devalorizare a culturii persoanei. În acest sens a vorbit despre „tendinţa crescândă de a elimina conceptul creştin de căsătorie şi familie din conştiinţa societăţii”. Acest pericol, consideră Biserica, poate duce la „slăbirea principiilor dreptului natural şi astfel la relativizarea întregii legislaţii şi la confuzie cu privire la valori în societate”.
Un alt exemplu dat de Sfântul Părinte priveşte noile posibilităţi create de progresul biotehnologiei şi al medicinii. Pontiful a subliniat datoria „de a se studia cu sârguinţă până unde aceste metode pot constitui un ajutor pentru om şi de unde este vorba de fapt de manipularea omului, de violarea integrităţii şi demnităţii sale. Nu putem refuza aceste progrese, dar trebuie să fim foarte vigilenţi”. „Când începem să facem distincţie – şi aceasta se face deja adesea în pântecele matern – între viaţă demnă şi nedemnă de a trăi, nu va fi cruţată nici o altă etapă a vieţii, cu atât mai puţin bătrâneţea şi boala”.
Papa a mai abordat şi tema mass-media şi a „fidelităţii faţă de adevăr”. „Ne pun pe gânduri anumite fenomene care au loc în mediul mijloacelor publice de comunicare: fiind într-o concurenţă tot mai mare, acestea se văd împinse să suscite maxima atenţie posibilă”, ajungând uneori să fie prejudiciată veridicitatea relatării. Pontiful a amintit în cele din urmă beatificările iminentele ale unor preoţi martiri din timpul regimului nazist. Duminică, 19 septembrie, va fi beatificat la Munster Gerhard Hirschfelder, mort în lagărul de concentrare. În anul următor vor fi beatificaţi Georg Hafner la Wurzburg, şi Johannes Prassek, Hermann Lange şi Eduard Muller la Lubeck. Sunt toţi oameni, a reamintit Sfântul Părinte, „care ne învaţă să ne dăm propria viaţă pentru credinţă, pentru dreptul de a exercita liber propriul crez şi pentru libertatea cuvântului, pentru pace şi pentru demnitatea umană”.
