Prietenie, iubire şi adevăr – fundamentele dialogului ecumenic (I)
16.09.2010, Roma (Catholica) - Prima vizită oficială o va face Patriarhului Bartolomeu la Istanbul, în 30 noiembrie 2010, pentru sărbătoarea Sfântului Andrei. Dar deja între 16-19 septembrie 2010 îl va însoţi pe Papa Benedict al XVI-lea în Marea Britanie într-o călătorie delicată pentru raporturile cu anglicanii, în timp ce între 20-27 septembrie 2010 va fi la Viena pentru aşteptata sesiune a Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic cu ortodocşii. Nu a avut timp pentru rodaj Arhiepiscopul elveţian Kurt Koch, în vârstă de 60 de ani, de la 1 iulie 2010 preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. În acest interviu anticipă primii săi paşi şi schiţează programul de lucru pe care îl va pune la punct în noiembrie 2010, la adunarea plenară a Consiliului Pontifical.
Ca bun elveţian, spune el, „ecumenismul îl am înăuntrul meu de la naştere”. La vârsta de doisprezece ani lectura Pătimirii lui Cristos l-a „zdruncinat şi tulburat”, pentru că „soldaţii romani nu vor să împartă tunica lui Isus, dar ne-am gândit noi creştinii să o sfâşiem, despărţind unicul Trup al lui Cristos”. Era perioada Conciliului Vatican II, „mare eveniment în brazda Tradiţiei vii”. Apoi cu studiile la Lucerna şi Munchen, ecumenismul a devenit parte integrantă a bagajului său teologic. Preot din anul 1982 şi din 1995 Episcop de Basilea, cea mai mare Dieceză elveţiană, l-a primit pe Papa Ioan Paul al II-lea la Berna, în iunie 2004, organizând o întâlnire faţă în faţă cu tinerii „pentru a reporni evanghelizarea în Elveţia prin transmiterea credinţei”, cealaltă mare pasiune pastorală a lui.
Monseniorul Koch ţine să precizeze că nu este preşedintele unui holding internaţional „care poate face şi organiza tot ceea ce-i trece prin cap. Unitatea creştinilor este o misiune voită de Isus însuşi şi am un mandat foarte precis al Papei pentru a încerca să rezolv scandalul dezbinărilor”. Un mandat pe care Papa Benedict al XVI-lea tocmai i l-a conferit, la 30 august 2010, primindu-l în audienţă după ce l-a chemat la Castel Gandolfo ca referent principal la întâlnirea cu ex-studenţii săi, pentru a vorbi despre interpretarea corectă a Conciliului Vatican II şi despre reforma liturgică. Vă oferim în continuare prima parte a interviului luat Arhiepiscopului Kurt Koch de Giampaolo Mattei, publicat în L’Osservatore Romano la data de 15 septembrie 2010, şi apărut în traducere pe Ercis.ro.
– Ce v-a spus Pontiful încredinţându-vă misiunea de preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor?
– Papa m-a convocat la 6 februarie 2010 şi, în audienţa privată, mi-a destăinuit că s-a gândit la mine, ca Episcop care cunoaşte comunităţile din Reforma protestantă nu numai din cărţi ci din experienţă vie, directă. Ştia că în Elveţia am avut ocazia de a dialoga şi de a mă confrunta cu reformaţii. Am discutat despre aceasta în vizitele ad limina, când era prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei iar eu eram Episcop de Basilea. Din anul 2002, sunt membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi munca desfăşurată până acum mă face şi mai conştient de marea responsabilitate pe care mi-a încredinţat-o Papa Benedict al XVI-lea.
– Puteţi să ne anticipaţi care vor fi strategiile dumneavoastră în diferitele dialoguri, în Orient ca şi în Occident?
– Pentru mine, punctul nevralgic este a recunoaşte dimensiunea spirituală ca fundament şi suflet al întregii mişcări ecumenice. Nu este o găselniţă a momentului, este suficient a reciti numărul 8 al decretului conciliar Unitatis redintegratio şi a face referinţă la experienţele directe. Fără dimensiune spirituală nu se merge nicăieri.
– Care sunt ingredientele indispensabile pentru dialogul ecumenic?
– Înainte de toate prietenia. Un dialog credibil şi sincer se poate stabili numai dacă există ceea ce eu numesc ecumenismul iubirii. Atunci când relaţiile nu sunt bune, este greu să ne rugăm împreună şi să tratăm teme teologice. Întâlnirea, cunoaşterea în mod personal, legarea de prietenii adevărate sunt ingredientele de bază pentru a face să funcţioneze dialogul teologic mult mai bine.
– Aşadar, iubire şi adevăr.
– Iubire şi adevăr sunt şi cele două mari cuvinte ale Papei Benedict al XVI-lea, centrul corpus-ului său teologic. Dacă iubirea şi adevărul nu merg braţ la braţ, dialogul se blochează. Este uşor de constatat că nu există viitor pentru un bărbat şi o femeie care arată că se iubesc dar nu îşi spun adevărul. După cum iubirea fără adevăr nu este iubire, tot aşa adevărul de unul singur, fără iubire, poate fi greu de acceptat.
– Trecând în revistă progresele şi întârzierile, care este starea de sănătate a ecumenismului?
– Paşi înainte am făcut în toate direcţiile. Nu trebuie să ne aşteptăm desigur la rezultate imediate, şi pentru că fundamentul ecumenismului este spiritualitatea. Orice dialog este mereu o nouă provocare, cu caracteristicile sale particulare. Am experimentat aceasta personal, ca membru al Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe orientale şi al Comisiei Internaţionale pentru unitatea luterană-catolică. Există o diferenţă specifică în modul de a proceda. Cu ortodocşii avem un mare fundament comun de credinţă şi câteva diferenţe în cultură. În schimb cu lumea care vine din Reformă nu este aşa de mare fundamentul comun de credinţă, însă cultura este aceeaşi.
– Fundamentul comun de credinţă cu ortodocşii produce rezultate nesperate. De la Moscova v-a sosit un mesaj de felicitare de la Patriarhul Kiril, care urează „noi perspective de colaborare în folosul ambelor Biserici”, subliniind dezvoltările pozitive şi constructive în relaţii.
– Este adevărat, cu ortodocşii înregistrăm progrese şi în dialogul teologic. Şi la Viena, între 20-27 septembrie 2010, vom putea face încă progrese, continuând studiul temei despre rolul Episcopului de Roma în primul mileniu. Apoi, pentru sărbătoarea Sfântului Andrei, la 30 noiembrie 2010, voi merge la Istanbul. Este important ca prima mea vizită oficială să fie la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I în cadrul schimbărilor de delegaţii între Roma şi Fanar cu ocazia sărbătorilor patronale.
