Papa a lăudat viziunea şi sfinţenia Cardinalului Newman
21.09.2010, Birmingham (Catholica) - Recunoscând contribuţia adusă de intuiţiile profunde ale Cardinalului John Henry Newman privitor la cele mai urgente „probleme ale momentului”, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat duminică, 19 septembrie 2010, în cadrul Liturghiei de beatificare a prelatului, că acesta a fost şi un păstor sfânt al sufletelor. Pontiful a prezidat Liturghia de beatificare a Cardinalului Newman (1801-1890) în Cofton Park din Birmingham, în ultima zi a vizitei sale în Marea Britanie. Newman, un influent şi binecunoscut preot şi teolog anglican, fondator al Mişcării Oxford, a intrat în Biserica Catolică în 1845. A studiat la Roma pentru a deveni preot şi a intrat în Oratoriul Sf. Filip Neri în 1847.
După ce s-a mutat în Anglia, pr. Newman a fondat primul Oratoriu englez, în 1948, care s-a fost iniţial în Maryvale, lângă Birmingham. În 1851 Episcopii Irlandei i-au cerut să înfiinţeze o universitate catolică, ce astăzi este Colegiul Universitar din Dublin. A fost creat Cardinal la 78 de ani, murind la 89, în Birmingham. La beatificarea de duminică, Papa Benedict a mulţumit celor 70.000 de participanţi pentru că i s-au alăturat în „aducerea de glorie şi laudă lui Dumnezeu pentru virtuţile eroice ale acestui sfânt om englez”. A afirmat despre Cardinalul Newman că a fost un „martor elocvent” al creştinismului şi că „este vrednic să îşi ia locul într-o lungă serie de sfinţi şi învăţători din aceste insule, Sfântul Beda, Sfânta Hilda, Sfântul Aelred, Fericitul Duns Scotus, pentru a-i numi doar pe câţiva. În Fericitul John Henry acea nobilă tradiţie de învăţătură, de profundă înţelepciune umană şi de iubire intensă faţă de Domnul a dat roade bogate, ca semn al prezenţei continue a Duhului Sfânt în adâncul inimii poporului lui Dumnezeu, făcând să apară îmbelşugate daruri de sfinţenie.”
Pontiful a reflectat asupra motoului Cardinalului Newman – „Cor ad Cor Loquitur” (inima vorbeşte inimii) – care „ne permite să pătrundem în înţelegerea vieţii creştine ca şi chemare la sfinţenie, experimentată ca dorinţă intensă a inimii umane de a intra în comuniune intimă cu Inima lui Dumnezeu. El ne aminteşte că fidelitatea faţă de rugăciune ne transformă treptat în imaginea divină.” A subliniat apoi că „slujirea specifică la care Fericitul John Henry a fost chemat a implicat aplicarea intelectului său subtil şi a peniţei lui prolifice la multele dintre cele mai urgente ‘probleme ale zilei’. Intuiţiile sale cu privire la relaţia dintre credinţă şi raţiune, cu privire la spaţiul vital al religiei revelate în societatea civilizată şi cu privire la nevoia unei abordări largi a educaţiei, nu au fost de o importanţă profundă doar pentru Anglia victoriană, ci continuă şi astăzi să inspire şi să lumineze pe mulţi în toată lumea.” Sfântul Părinte a subliniat în mod special „viziunii (Cardinalului) despre educaţie, care a făcut aşa de mult pentru a plăsmui ‘ethos’-ul care este forţa conducătoare din spatele şcolilor şi institutelor universitare catolice de astăzi.”
„Ferm contrar oricărei abordări reductive sau utilitariste, el a căutat să ajungă la un ambient educativ în care formarea intelectuală, disciplina morală şi angajarea religioasă să înainteze împreună”, a spus Pontiful. „Proiectul de a întemeia o universitate catolică în Irlanda i-a dat ocazia să dezvolte propriile idei cu privire la acest subiect, iar colecţia discursurilor publicate de el sub titlul The Idea of a University conţine un ideal din care pot să înveţe cei care sunt angajai în formarea academică. […] Cei care sunt angajaţi în domeniul învăţământului şi al catehezei să fie inspiraţi la un efort mai mare din viziunea sa”, a îndemnat Papa.
Nu şi-a încheiat predica fără să aducă un tribut Cardinalului Newman „ca preot şi păstor de suflete” şi „căldura şi umanitatea care stau la baza aprecierii slujirii sale pastorale”. A citat dintr-una dintre predicile Cardinalul Newman: „Dacă îngerii ar fi fost preoţii voştri, iubiţi fraţi, nu ar fi putut să participe la suferinţele voastre, nici să vă compătimească, nici să aibă compasiune faţă de voi, nici să simtă gingăşie faţă de voi şi să găsească motive pentru a vă justifica, aşa cum putem noi; nu ar fi putut să fie modele şi călăuze pentru voi, şi să vă conducă de la omul vostru vechi la viaţa nouă, aşa cum pot să o facă aceia care vin chiar din ambientul vostru.” Şi apoi a spus: „El a trăit acea viziune profund umană a slujirii sacerdotale […]. Nu uimeşte faptul că la moartea lui, mii de persoane au stat la rând pe străzi în timp ce trupul îi era dus la înmormântare la jumătate de milă de aici. După o sută douăzeci de ani, mari mulţimi s-au adunat din nou aici pentru a se bucura de recunoaşterea solemnă de către Biserică a sfinţeniei excepţionale a acestui preaiubit părinte de suflete.”
