Administrarea Mirului la Răducăneni
28.09.2010, Iaşi (Catholica) - Duminică, 26 septembrie, 137 de copii şi tineri au primit Sacramentul Mirului, la Răducăneni, prin mâinile PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi. A fost o zi deosebită, o adevărată zi de binecuvântare cerească, scrie pr. Petru-Mihăiţă Mogda pe situl Ercis.ro. Alături de candidaţii la Mir, de părinţii şi naşii lor, au participat foarte mulţi credincioşi, care, alături de primarul comunei şi de mai mulţi preoţi, l-au întâmpinat pe PS Petru la poalele drumului ce urcă spre biserică, de unde s-a format procesiunea spre casa parohială şi apoi spre biserică.
După salutul pr. paroh Iulian Kropp, Episcopul a prezentat ziua de duminică, ca „o nouă zi de Rusalii”, un „cenacol minunat” în această biserică frumos împodobită, în care toţi îl aşteaptă pe Duhul Sfânt. După citirea lecturilor de către doi tineri şi proclamarea evangheliei de către pr. decan Iosif Dorcu, pr. Mihai Budău, ceremonierul celebrării, a prezentat în sinteză învăţătura Bisericii, pentru o înţelegere mai adânca a tainei Conformaţiunii: „Darul Duhului Sfânt, pe care vreţi să-l primiţi şi voi, va fi o pecete spirituală care vă va face mai asemănători cu Cristos, membre mai desăvârşite ale Bisericii”. Apoi, în cadrul omiliei, PS Petru a subliniat în mod profund importanţa Duhului Sfânt în viaţa de credinţă, a fiecărui creştin în parte şi a purtat un dialog cu cei care aşteptau să fie miruiţi.
Punctul culminant al acestui eveniment a fost momentul în care Episcopul, împreună cu preoţii concelebranţi, întinzându-şi mâinile asupra celor 137 de confirmanzi, a rostit rugăciunea de cerere a Duhului Sfânt, iar după această rugăciune Episcopul a început administrarea Sfântului Mir, fiind ajutat în administrarea sacramentului de părintele Iosif Dorcu, decan de Iaşi. La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele paroh Iulian a mulţumit tuturor: Episcopului Petru pentru că a administrat taina Confirmaţiunii, părintelui vicar Petru Mogda, care, împreună cu surorile din Congregaţia misionară „Slujitoarele Duhului Sfânt” şi cu mai mulţi tineri, au contribuit la pregătirea tinerilor şi la organizarea celebrării, corului, dar şi tuturor celor implicaţi, iar confirmanzii, plini de Duhul Sfânt, prin glasul unui reprezentant, şi-au arătat recunoştinţa pentru această zi minunată.

