De presa catolică e nevoie mai mult ca niciodată
07.10.2010, Vatican (Catholica) - Ce viitor are presa catolică în contextul revoluţiei digitale ce a dus la faliment numeroase publicaţii? Conform preşedintelui Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale, viitorul va depinde de capacitatea jurnalismului catolic de a fi fidel propriei misiuni. Arhiepiscopul Claudio Celli a adăugat că crizele şi scandalurile prin care a trecut Biserica în ultimii ani au accentuat nevoia de a avea mijloace de comunicare de vocaţie catolică.
Afirmaţiile acestea au fost făcute la deschiderea congresului despre presa catolică ce se încheie astăzi la Roma, la care participă 230 de reprezentanţi ai presei tipărite şi digitale, Episcopi, preoţi şi experţi media. În discursul inaugural prelatul a prezentat presa drept „o realitate ce este aproape de oameni, capabilă să însoţească viaţa omului, să surprindă grijile, dorinţele şi planurile celor ce o citesc – nu doar pentru cei care aparţin comunităţii catolice”. În domeniul comunicaţiilor, a mai spus el, Biserica este şi „expert în umanitate”, deşi „acum, la o astfel de afirmaţie, unii ar putea zâmbii, în special cu gândul la scandalurile sexuale despre care presa a scris atât de mult”.
Prelatul a admis că „deşi aceste revelaţii au fost un şoc pentru Papă şi pentru Biserică, după cum Papa Benedict al XVI-lea însuşi afirma în faţa jurnaliştilor ce l-au însoţit în zborul spre Scoţia, acest grav şi ruşinos păcat nu pune nicicum în discuţie vocaţia şi misiunea Bisericii de a fi în slujba omului prin iubire”. Este nevoie mai mult ca niciodată ca presa catolică „să ofere informaţii religioase corecte, mai ales că ceea ce oferă o mare parte din presa seculară nu este informaţie obiectivă şi creează uneori confuzie.”