Papii Ioan al XXIII-lea şi Benedict al XVI-lea, „prieteni ai Răsăritului”

13.10.2010, Vatican (Catholica) - Prefectul Congregaţiei Vaticanului pentru Bisericile Răsăritene a afirmat că vede la Papa Benedict al XVI-lea aceeaşi iubire pentru Răsărit care l-a caracterizat pe Papa Ioan al XXIII-lea. Cardinalul Leonardo Sandri a făcut această observaţie în ziua de luni, 11 octombrie 2010, când a oferit o reflecţie la a doua adunare generală a Sinodului pentru Orientul Mijlociu, care se desfăşoară până în 24 octombrie în Vatican. Astăzi este pomenirea Fericitului Ioan al XXIII-lea, a arătat Cardinalul, şi acestui „iubit Pontif, ‘prieten sincer al Răsăritului’, îi încredinţăm rugăciunea pentru lucrările sinodale”.

Fericitul Ioan al XXIII-lea este amintit pentru sensibilitatea sa faţă de Răsărit, în parte pentru că a petrecut 10 ani în Bulgaria (1925-1935), unde „a vizitat comunităţile catolice şi a stabilit relaţii de respect şi stimă cu celelalte comunităţi creştine”, după cum relatează biografia fericitului. Apoi, în 1935, a fost numit delegat apostolic în Turcia şi Grecia. Biografia adaugă: „Slujirea lui în rândul catolicilor a fost intensă, şi abordarea lui respectuoasă şi dialogul cu lumile ortodoxiei şi islamului au devenit caracteristice pentru perioada în care şi-a exercitat aceste funcţiuni”. Cardinalul Sandri i-a spus Papei Benedict al XVI-lea: „Vedem aceeaşi iubire la dumneavoastră, Sfinte Părinte. Aşadar, confirm fidela şi totala adeziune la persoana şi la magisteriul dumneavoastră a credincioşilor din Orientul Mijlociu”.

El a afirmat că în Roma „purtăm în inimile noastre Răsăritul, comorile preţioase ale tradiţiilor lui spirituale: măreţia şi valoarea, precum şi încercările trecutului său; suferinţa şi aşteptările pentru prezent şi viitor”. Cardinalul Sandri a observat: „o ‘legătură preţioasă’ uneşte toate epocile Bisericii Răsăritene: aceasta este martiriul creştin”. Moştenirea persecuţiei continuă şi astăzi, a arătat prelatul: „În timp ce vedem o anumită îmbunătăţire a situaţiei, în unele contexte catolicii alături de alţi creştini îndură încă ostilitate, persecuţie şi lipsă de respect pentru dreptul fundamental la libertate religioasă. Terorismul şi alte forme de violenţă nu îi cruţă nici pe fraţii noştri evrei şi musulmani. Evenimente umane reprobabile se înmulţesc şi lovesc victime nevinovate. Pierderea indivizilor şi a bunurilor, şi a perspectivelor rezonabile, generează realitatea emigraţiei… Durerea face adesea să se ridice întrebarea crucială dacă vor putea vreodată să fie zile de pace şi prosperitate în Orientul Mijlociu”.

Cardinalul a afirmat însă: „Dumneavoastră, Sfinte Părinte, nu v-aţi pierdut niciodată speranţa. În schimb, o insuflaţi în Bisericile din Răsărit, deoarece ele trăiesc misterul evocat de profetul Ezechiel, ‘slava Dumnezeului lui Israel’ care venea ‘la poarta dinspre răsărit’ a Templului. Răsăritul răspunde perseverând în comuniune şi în mărturie; răspunde cu voinţa fermă de a oferi şi a primi speranţa crucii”.