Anunţuri din Dieceza de Timişoara
09.11.2010, (Catholica) - 1. Joi, 11 noiembrie 2010 începând cu orele 15.30 respectiv 17.00, în Catedrala Romano-Catolică (Domul) din Piaţa Unirii va avea loc „Sărbătoarea Sf. Martin”, manifestare tradiţională organizată cu participarea copiilor din Grădiniţa „Nikolaus Lenau” precum şi a elevilor claselor I-IV a Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timişoara. Programul manifestării cuprinde scenete, urmată de cântece şi rugăciuni. Sărbătoarea se va încheia cu „Procesiunea lampioanelor” în Piaţa Unirii.
2. Federaţiile „Caritas” ale Diecezelor romano-catolice respectiv ale Eparhiilor greco-catolice din România organizează la nivel naţional prima ediţie a evenimentului „Un milion de stele”, care va avea loc în data de 13 noiembrie 2010, începând cu orele 17.00, simultan în Timişoara şi în alte 21 de oraşe din ţară. In oraşul de pe Bega acţiunea se va desfăşura în faţa Catedralei „Sf. Gheorghe” (Domul) din Piaţa Unirii, şi va fi urmată de o Sfântă Liturghie în Dom.
Campania „Un milion de stele” este o iniţiativă Caritas şi se desfăşoară în prezent în mai multe ţări europene (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Elveţia) cu scopul de a oferi semne vizibile a spiritului solidarităţii creştine prin iluminarea locurilor şi clădirilor reprezentative din cât mai multe oraşe şi comunităţi cu ajutorul lumânărilor.
3. În organizarea Centrului Diecezan de Tineret din Cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara în colaborare cu Parohia Romano-Catolică din Lipova, sâmbătă 13 noiembrie 2010 începând cu orele 16.00 în sala parohiei locale va avea loc întâlnirea tinerilor vorbitori de limba română, având ca temă „A acţiona în Biserică după exemplul Maicii Tereza de Calcutta”. Animatorii întâlnirii vor fi Pr. Ando Attila, paroh de Lipova şi Sr. Tereza Cernic FCJM.
4. Conform Planului Pastoral elaborat de către Centrul Diecezan de Tineret din Cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara duminică, 14 noiembrie 2010 începând cu orele 18.00 în Catedrala romano-catolică (Dom) va avea loc o sfântă liturghie pentru tineret. Animator de cântece va fi corul de tineret din Parohia Timişoara-Iozefin.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara
(Sipos Eniko, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: sd_eniko@yahoo.com