Comunicarea se învaţă – curs de formare pentru tineri
10.11.2010, Sâniob (Catholica) - În perioada 4-7 noiembrie 2010, la Centrul Caritas de la Sâniob, jud. Bihor s-a desfăşurat cursul de formare cu tema „Comunicarea se învaţă”. Această întâlnire a fost organizată şi coordonată de sectorul tineri al Federaţiei Acţiunea Catolică din România (ACRO). La acest curs au participat reprezentanţi din asociaţiile: Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iaşi (AC Iaşi) şi din Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Blaj, Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, ASTRU Eparhial Lugoj şi Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Oradea.
Invitaţii la acest curs de formare au fost Oana Tuduce, Preşedinte ACRO care a susţinut o prezentare asupra elementelor unei comunicări eficiente şi Mihai Floran, coordonator european al Mişcării Internaţionale a Studenţilor Catolici şi membru ASTRU Cluj, care a susţinut o prezentare despre comunicarea organizaţională. Acest curs de formare s-a adresat tinerilor responsabili din Acţiunea Catolică din Diecezele şi Eparhiile unde aceasta este prezentă, cu scopul de a îmbunătăţi colaborarea dintre asociaţii şi membrii acesteia, precum şi cunoaşterea mai bună între asociaţiile membre ale Acţiunii Catolice din România, facilitând astfel viitoarele colaborări între acestea.
Programul cursului a debutat joi, 4 noiembrie 2010, cu o seară informală în cadrul căreia participanţii au avut ocazia să se cunoască şi să schimbe idei referitoare la tema cursului. În prima parte a zilei de vineri, Oana Tuduce a susţinut un moment de formare despre noţiunile generale ale comunicării şi elementele unei comunicări eficiente. Primul laborator a presupus prezentarea în stilul propriu a câte unui sfânt al Acţiunii Catolice, urmând ca în partea a doua a acestei zile tinerii participanţi să identifice barierele comunicării în urma unui laborator interactiv şi dezbaterea acestor bariere în plen. Pr. Iuliu Muntean, asistentul spiritual ACRO pentru sectorul tineri a pregătit tinerilor câteva idei despre comunicarea intrapersonală. Seara acestei zile s-a încheiat printr-un moment recreativ unde fiecare asociaţie a prezentat produse tradiţionale din zona specifică acesteia.
Programul zilei de sâmbătă a fost deschis de momentul de formare al invitatului Mihai Floran, care a susţinut o prezentare generală despre comunicarea organizaţională, invitând apoi participanţii, grupaţi pe asociaţii, să identifice elemente definitorii ale asociaţiei din care provin precum scopul şi obiectivele, misiunea şi viziunea pe care o urmează. După prezentarea comunicării organizaţionale din perspectivă internă şi externă la nivel teoretic, în partea a doua a zilei participanţii au lucrat pe echipe la crearea unor materiale de presă în cadrul unui laborator susţinut tot de Mihai Floran, după care acestea au fost prezentate şi comentate în plen, scopul fiind facilitarea şi îmbunătăţirea relaţiei dintre media şi asociaţii. Au urmat două laboratoare susţinute de organizatori care au privit regulile în comunicare şi diferite moduri de a comunica, acestea luând forma jocului educaţional specific educaţiei non-formale. Pentru seara de sâmbătă consilierii sectorului tineri ACRO au pregătit participanţilor o serată recreativă, cu jocuri şi cântece.
Cursul a cuprins şi momente spirituale pregătite de pr. Iuliu Muntean, astfel că în fiecare zi s-a celebrat Sfânta Liturghie şi s-a urmărit itinerariul de pregătire pentru Ziua Mondială a Tineretului care va avea loc în 2011 la Madrid şi anume prezentarea unui sfânt al Acţiunii Catolice însoţită de o meditaţie. Prin aceste zile de formare s-a dorit însuşirea unor noţiuni generale care să îmbunătăţească comunicarea în asociaţii la nivel intern şi extern, dar şi crearea unor legături între membrii asociaţiilor participante, scop care considerăm noi – a fost realizat cu succes.



