Verificările ISC la Cathedral Plaza sunt de ochii lumii
10.11.2010, Bucureşti (Catholica) - Millennium Building Development continuă lucrările pe şantierul clădirii autointitulate „Cathedral Plaza”, sub ochii binevoitori ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, după ce Serviciul desfiinţări construcţii ilegale al Primăriei Municipiului Bucureşti a dispus oprirea imediată a lucrărilor.
Imediat după aflarea deciziei Curţii de Apel Suceava, din data de 3 noiembrie 2010, care a declarat drept ilegală autorizaţia de construcţie la clădirea autointitulată „Cathedral Plaza”, proprietarii ţepei din inimă Bucureştiului au intensificat ritmul lucrărilor. Astăzi, 10 noiembrie 2010, un control al Direcţiei pentru Inspecţie şi Control General – Serviciul desfiinţări construcţii ilegale al Primăriei Municipiului Bucureşti a avut drept rezultat dispunerea opririi lucrărilor precum şi atenţionarea lui Millennium Building Development SRL şi Bog’ Art SRL că faptele lor de executare a lucrărilor constituie infracţiune, conform cu art. 24 lit. B din legea 50/1991.
În momentul inspecţiei, în jurul orelor 11:30, au fost sistate lucrările de pe şantier, pentru ca mai târziu, acestea să fie reluate, sub privirile reprezentanţilor Inspectoratului de Stat în Construcţii, aflaţi pe şantier în scopul evaluării stadiului lucrărilor deşi li s-a solicitat în numeroase rânduri în ultimele zile de către reprezentanţii ARCB să intervină pentru oprirea efectivă a lucrărilor. „Este încă o dovadă că ISC nu este garantul legalităţii în domeniul construcţiilor ci este garantul protejării infracţiunilor comise de Millennium Building Development SRL”, afirmă reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti. „În faţa acestui abuz, am decis să reluăm sunarea clopotelor, pentru a sensibiliza în acest fel instituţiile statului, care rămân indiferente.” (Biroul de presă al ARCB)
