Colegiul pontifical Pio Romeno în reculegere spirituală
29.11.2010, Roma (Catholica) - La începutul Postului de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, seminariştii şi preoţii Colegiului Pio Romeno din Roma s-au aflat în perioada 19-20 noiembrie 2010 într-o scurtă reculegere spirituală la Roccaporena di Cascia în regiunea italiană Umbria, aflăm dintr-un material publicat astăzi pe BRU.ro.
Meditaţiile au fost ţinute de pr. Gabriel Buboi, rectorul Misiunii Greco-Catolice de la Paris, fiind axate asupra conştientizării postului în viaţa creştinului şi a valorizării simţurilor umane, în vederea ascultării Cuvântului lui Dumnezeu şi a propovăduirii acestuia în viaţa de zi cu zi. Studenţii colegiului românesc de la Roma au avut bucuria să viziteze atât casa natală cât şi mănăstirea în care Sf. Rita de Cascia avea să se retragă la sfârşitul vieţii. Acolo, împreună cu chilia şi racla în care a fost depus trupul acesteia, se găseşte şi foişorul în care Sf. Rita a primit harul de a purta pe frunte rana provocata de un spin desprins din cununa Mântuitorului.
Sfânta Liturghie de încheiere a fost celebrată în Sanctuarul dedicat Sfintei cauzelor imposibile, unde se venerează trupul rămas nealterat în pofida scurgerii veacurilor, izvor de ajutor şi de binecuvântare pentru toţi cei care aleargă spre a-i cere mijlocirea, scrie pr. Anton Cioba la finalul corespondenţei pentru situl oficial al Bisericii Greco-Catolice.