Papa reafirmă nevoia de comuniune cu Biserica Ortodoxă
01.12.2010, Istanbul (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea subliniază nevoia de a progresa spre deplina comuniune cu Biserica Ortodoxă, pentru a da o mai mare mărturie creştină în lume. Papa a declarat aceasta într-un mesaj trimis Patriarhului ecumenic ortodox Bartolomeu I, cu ocazia sărbătorii din 30 noiembrie 2010 a Sf. Andrei, patron al acestei Patriarhii. Mesajul a fost dus de Cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, care a condus o delegaţie din partea Sfântului Scaun pentru a participa la celebrările din Istanbul. Din delegaţie au mai făcut parte Episcopul Brian Farrell, secretarul Consiliului Pontifical, şi Arhiepiscopul Antonio Lucibello, Nunţiu apostolic în Turcia.
În mesajul său, Pontiful a afirmat: „Într-o lume marcată de o crescândă interdependenţă şi solidaritate, suntem chemaţi să proclamăm cu reînnoită convingere adevărul Evangheliei şi să îl prezentăm pe Domnul Înviat ca răspunsul la cele mai profunde întrebări şi aspiraţii spirituale ale oamenilor din zilele noastre. Dacă dorim să reuşim în această mare îndatorire, trebuie să continuăm progresul nostru pe drumul spre comuniunea deplină, demonstrând că ne-am unit deja eforturile pentru o mărturie comună despre Evanghelie înaintea oamenilor de astăzi”. În această lumină, Sfântul Părinte şi-a exprimat „recunoştinţa sinceră” faţă de Patriarhul Bartolomeu I şi faţă de Patriarhia ecumenică „pentru generoasa ospitalitate oferită în luna octombrie pe insula Rhodos pentru delegaţii Conferinţelor Episcopale Catolice din Europa, care s-au reunit cu reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe din Europa pentru cel de-al doilea Forum Catolico-Ortodox pe tema ‘Relaţiile dintre Biserică şi Stat. Perspective teologice şi istorice'”.
Sărbătoarea Sf. Andrei, a arătat Papa Benedict al XVI-lea, „lansează un apel puternic către toţi cei care, cu harul lui Dumnezeu şi prin darul Botezului, au acceptat mesajul mântuirii, să îşi reînnoiască fidelitatea faţă de învăţătura apostolică şi să devină vestitori neobosiţi ai credinţei în Cristos, prin cuvintele lor şi prin mărturia vieţilor lor”. Papa i-a spus Patriarhului: „Urmăresc cu atenţie eforturile dumneavoastră înţelepte pentru binele Ortodoxiei şi pentru promovarea valorilor creştine în multe contexte internaţionale”. El a concluzionat: „Cu sentimente de stimă şi apropiere spirituală, vă transmit cu bucurie o îmbrăţişare fraternă în numele Unicului nostru Domn Isus Cristos”.