Valoarea constanţei şi a răbdării
12.12.2010, Vatican (Catholica) - Astăzi în Biserica Romano-Catolică este a treia duminică din Advent. Conform tradiţiei, Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat la miezul zilei pelerinilor veniţi în Piaţa San Pietro, după care a recitat împreună cu ei antifonul marian Angelus. Redăm în continuare cuvintele Sfântului Părinte.
Iubiţi fraţi şi surori !
În această a treia duminică de Advent, Liturghia ne propune un fragment din Scrisoarea Sfântului Iacob, care începe cu acest îndemn: „Fiţi îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului” (Iac. 5,7). Mi se pare mai importantă decât oricând, în zilele noastre, valoarea constanţei şi a răbdării, o virtute care aparţinea bagajului normal al părinţilor noştri, dar care astăzi este mai puţin populară, într-o lume care înalţă, mai degrabă, schimbarea şi capacitatea de a se adapta întotdeauna noilor şi diferitelor situaţii. Fără a diminua nimic din aceste aspecte, care sunt şi ele calităţi ale fiinţei omeneşti, Adventul ne cheamă să întărim acea tenacitate interioară, acea rezistenţă a sufletului care ne permit să nu disperăm în aşteptarea unui bine care întârzie să vină, ci să îl aşteptăm, şi mai mult, să îi pregătim venirea cu încredere activă.
„Priviţi plugarul”, scrie Sfântul Iacob, „el aşteaptă roada cea scumpă a pământului, îndelung-răbdând până ce primeşte ploaia timpurie şi târzie. Fiţi, dar, şi voi îndelung-răbdători, întăriţi inimile voastre, căci venirea Domnului s-a apropiat” (Iac. 5,7-8). Comparaţia cu plugarul este foarte expresivă: cine a semănat câmpul, are în faţa sa câteva luni de aşteptare răbdătoare şi constantă, dar ştie că sămânţa îşi împlineşte între timp ciclul său, datorită ploilor de toamnă şi de primăvară. Agricultorul nu este fatalist, ci este model al unei mentalităţi care uneşte într-un mod echilibrat credinţa şi raţiunea, pentru că, pe de o parte, cunoaşte legile naturii şi împlineşte bine lucrarea sa, şi, pe de altă parte, are încredere în Providenţă, pentru că unele lucruri fundamentale nu sunt în mâinile lui, ci în mâinile lui Dumnezeu. Răbdarea şi constanţa sunt tocmai sinteza dintre angajamentul omenesc şi încredinţarea în Dumnezeu.
„Întăriţi-vă inimile voastre„, spune Scriptura. Cum putem să facem aceasta? Cum putem să facem mai tari inimile noastre, deja prin ele însele fragile, şi făcute şi mai instabile de cultura în care suntem scufundaţi? Ajutorul nu ne lipseşte: este Cuvântul lui Dumnezeu. Într-adevăr, în timp ce totul trece şi se schimbă, Cuvântul Domnului nu trece. Dacă întâmplările vieţii ne fac să ne simţim rătăciţi şi orice certitudine pare să se prăbuşească, avem o busolă pentru a găsi orientarea, avem o ancoră pentru a nu merge în derivă. Şi aici modelul care ne este oferit este acela al profeţilor, adică al acelor persoane pe care Dumnezeu le-a chemat pentru ca să vorbească în numele său. Profetul găseşte bucuria sa şi puterea sa în Cuvântul Domnului, şi, în timp ce oamenii caută deseori fericirea pe căi care se dovedesc greşite, el anunţă adevărata speranţă, aceea care nu dezamăgeşte pentru că se bazează pe fidelitatea lui Dumnezeu. Fiecare creştin, în puterea Botezului, a primit demnitatea profetică: fie ca fiecare să o redescopere şi să o alimenteze, cu o ascultarea asiduă a Cuvântului dumnezeiesc. Să ne obţină acest lucru Fecioara Maria, pe care Evanghelia o numeşte fericită pentru că a crezut în împlinirea cuvintelor Domnului (cfr. Lc. 1,45).
