Concert de colinde „Christus natus est”
22.12.2010, Bucureşti (Catholica) - diţionalul concertul de colinde susţinut de tineri din parohiile Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti a avut loc sâmbătă, 18 decembrie 2010, în biserica „Sfânta Cruce” din Bucureşti şi au participat zece coruri. Evenimentul, organizat de Centrul Diecezan pentru Pastoraţia Tineretului, a ajuns anul acesta la cea de-a XIII-a ediţie. „Christus natus est” este titlul purtat de acest concert, sub imboldul căruia colindătorii au adus un strop de lumină şi căldură în sufletele tuturor celor prezenţi în biserică. În acest an a asistat la concert şi Înaltpreasfinţitul Ioan Robu, păstorul Arhidiecezei de Bucureşti, citim pe ARCB.ro.
Începând cu ora 14.30, fiecare cor a interpretat câte trei colinde din tradiţia românească sau din cea internaţională. La concert şi-au adus aportul corurile din parohiile: „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” (Băneasa); „Cristos Rege” (Ploieşti); „Sfântul Francisc din Assisi” (Bucureşti); „Toţi Sfinţii” (Craiova); „Sfânta Fecioară Maria a Harurilor” – Bărăţia (Bucureşti); „Sfânta Fecioară Maria Regină” – Cioplea (Bucureşti); „Adormirea Maicii Domnului” (Bucureşti); Catedrala „Sfântul Iosif” (Bucureşti); „Sfânta Cruce” (Bucureşti); „Maica Îndurerată” (Bucureşti). Concertul nu s-a limitat la a fi numai un spectacol auditiv, ci şi unul vizual: s-a pus în scenă tabloul „Naşterii Domnului”. În timpul dintre programele prezentate de coruri au avut loc veritabile momente de teatru artistic care au adus zâmbete pe chipurile celor prezenţi şi au creat o atmosferă de sărbătoare.
La sfârşitul concertului a luat cuvântul Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu care a felicitat toate corurile prezente la concert şi a încurajat existenţa corurilor de tineri din fiecare parohie. Excelenţa Sa a subliniat frumuseţea şi bogăţia mesajului ce există în colindele tradiţionale. La final, pr. Daniel Bulai, responsabil diecezan cu pastoraţia tineretului, a felicitat la rândul său corurile, a înmânat fiecărui responsabil de cor o diplomă de participare şi „nelipsita” pungă cu dulciuri de la Moş Crăciun. Pr. Daniel a lansat cu această ocazie concursul pentru Ziua Mondiala a Tineretului de la Madrid: Întâlnirea mea cu Isus… Un gând de mulţumire a fost îndreptat către pr. Ionel Pojum, parohul comunităţii Sfânta Cruce, gazda evenimentului, şi către toţi participanţii care, cu bucurie, au dăruit din timpul lor şi s-au străduit să iasă ceva frumos, rezultatul fiind, evident un succes.