Sângele martirilor timpului nostru să devină sămânţă de unitate
13.01.2011, Vatican (Catholica) - „Misiunea Bisericii nu se realizează prin campanii publicitare, nici prin răspândirea unor documente din hârtie, şi nici prin intermediul mass-mediei. Instrumentul decisiv prin care Dumnezeu străluceşte în lume suntem noi înşine, creştini botezaţi care trăim în mod credibil credinţa noastră, şi făcând astfel dăm Evangheliei un chip personal”. Această reflecţie aparţine Cardinalului Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, la Sfânta Liturghie celebrată duminică, 9 ianuarie, la Roma, cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii 2011 – în biserica Santa Caterina da Siena din Magnanapoli, sediul principal al Ordinariatului militar, aflăm de pe situl Radio Vatican.
„Pentru a da o astfel de mărturie” – a subliniat Cardinalul – „noi creştinii trebuie să ne angajăm cu hotărâre în favoarea libertăţii religioase. Acest drept este de fapt profund înrădăcinat în demnitatea persoanei umane”. „Credinţa creştină” – a adăugat – „este în prezent religia cea mai persecutată din lume. Doar în 2008, din cei circa 2,2 miliarde de creştini din întreaga lume, 230 de milioane au fost victime ale discriminărilor, ale samavolniciilor, ale ostilităţilor violente şi chiar ale unor reale persecuţii, toate acestea din cauza credinţei lor”. „Aceasta înseamnă” – a concluzionat Cardinalul Koch – „că 80% dintre persoanele persecutate în zilele noastre din cauza credinţei lor sunt creştini”.
De asemenea, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a evidenţiat importanţa rugăciunii pentru creştinii persecutaţi, spunând: „amintirea în rugăciune a creştinilor persecutaţi poate aprofunda responsabilitatea noastră ecumenică”. De fapt, toate comunităţile creştine au proprii martiri. În ciuda dramei diviziunii între Biserici, aceşti mărturisitori statornici au arătat că Dumnezeu însuşi menţine între botezaţi comuniunea la un nivel mai profund prin intermediul unei credinţe mărturisite prin sacrificiul suprem al vieţii”. În această dimensiune martirologică a ecumenismului „trebuie aflată inima spiritualităţii ecumenice, atât de necesară astăzi. În vreme ce noi, ca şi creştini şi Biserici, trăim pe acest pământ în comuniune imperfectă, martirii în gloria cerească se află chiar de acum în comuniune deplină şi perfectă”.
„Fie ca sângele martirilor timpului nostru” – a spus în final Cardinalul Koch – „să devină într-o zi sămânţă de unitate deplină a Trupului lui Cristos, unitate care este deja fondată în Botez”. „A trăi ca şi creştini şi ca Biserică înseamnă a trăi ca botezaţi. De fapt, Botezul este curcubeul lui Dumnezeu asupra vieţii noastre, promisiunea marelui său ‘Da’, poarta speranţei şi marcajul care ne indică ce înseamnă să trăim ca şi creştini”. În salutul adresat Cardinalului Koch, ordinarul militar Vincenzo Pelvi a susţinut că libertatea religioasă este „libertatea libertăţilor”, şi fără aceasta „orice altă libertate nu este posibilă şi nici adevărată”.