Şedinţă a Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli
24.01.2011, Iaşi (Catholica) - Sâmbătă, 22 ianuarie 2011, în sala decanală a parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi s-a desfăşurat, începând cu ora 11.00, şedinţa ordinară a Oficiului Pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli al Diecezei de Iaşi, pentru anul şcolar în curs. A fost prima întrunire a oficiului din noul mandat, valabil pentru următorii cinci ani, şi în noua formulă, citim pe Ercis.ro.
Sesiunea a fost prezidată de pr. prof. dr. Iosif Bisoc, OFMConv, inspector şcolar diecezan, care a convocat inspectorii zonali şi experţii şcolari, adică responsabilii cu problemele legate de învăţământul religios preşcolar, şcolar şi liceal din Dieceza de Iaşi. Întrunirea a fost onorată de prezenţa Preasfinţitului Aurel Percă, Episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi. În cuvântul său, PS Percă a evidenţiat rezultatele obţinute în toate activităţile şcolare şi extraşcolare, activităţi care sunt o dovadă a ridicării calităţii învăţământului în Dieceza de Iaşi şi a implicării în soluţionarea tuturor provocărilor şi obstacolelor ivite. Totodată a mulţumit tuturor cadrelor didactice din Dieceza de Iaşi preocupate cu predarea disciplinei Religie Romano-Catolică şi implicate în problemele legate de învăţământul românesc, în general, şi de învăţământul religios, în mod special, persoane cu rol educaţional de primă importanţă.
Preasfinţitul Aurel Percă a făcut apel către toţi cei implicaţi în creşterea şi educarea copiilor şi tinerilor, de a face cunoscut ecoul „Anului Pastoral al Familiei şi Căsătoriei Creştine”, în toate situaţiile şi ocaziile. Astfel, toţi preoţii, cadrele didactice, profesorii, educatorii, cateheţii prezenţi în şcoală să caute şi să găsească modalităţi de practicare a unui plan educaţional orientat spre binele comun al elevilor, spre trăirea valorilor umane acceptabile din punct de vedere creştin. Toţi cei menţionaţi sunt chemaţi de Biserică să colaboreze în direcţia educării copiilor şi tinerilor pentru viaţă, pentru viaţa de familie. În continuare, pentru anul şcolar în curs au fost stabilite reperele activităţilor care se vor afla în atenţia tuturor profesorilor de religie.
Pr. Iosif Bisoc a subliniat colaborarea şi sprijinul pe care Episcopia de Iaşi l-a arătat în derularea proiectelor şi acţiunilor propuse în anii anteriori. Pentru o colaborare rodnică şi în vederea unei comunicări eficiente, Oficiul pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli are în curs de lansare un site pe care vor fi postate multe materiale utile profesorilor şi nu numai. Următoarea întâlnire a fost stabilită pentru 12 martie 2011 la Roman.