Anunţuri din Dieceza de Timişoara
25.01.2011, (Catholica) - 1. Sâmbătă, 29 ianuarie 2011 începând cu orele 16.00 parohia din Arad-Şega va găzdui întâlnirea tinerilor romano-catolici de etnie maghiară din oraşul de pe Mureş, precum şi din Arhidiaconatul de Mureş. Întâlnirea are ca temă: „Fidelitatea unui tânăr faţă de Biserică după exemplul episcopului martir Constantin-Ignaţiu Bogdánffy”, animator fiind pr. Róbert Heczel, capelan la Parohia din Timişoara-Mehala.
2. În data de 2 februarie 2011 Biserica Romano-Catolică sărbătoreşte Solemnitatea Întâmpinării Domnului. Cu această ocazie în Catedrala Episcopală „Sf. Gheorghe” (Dom) precum şi în bisericile Diecezei de Timişoara sfintele liturghii se celebrează după program duminical.
3. Joi, 3 februarie 2011 conform calendarului Bisericii Romano-Catolice se sărbătoreşte Solemnitatea Sf. Blasiu, episcop, martir. Cu această ocazie în bisericile Diecezei de Timişoara în cadrul sfintelor liturghii credincioşilor participanţi primesc binecuvântarea Sf. Blasiu, o celebrare specifică acestei sărbători.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: sd_eniko@yahoo.com