Marş al Vieţii la 26 martie
26.01.2011, (Catholica) - Cu tendinţele actuale de reducere a populaţiei României, în 2050 vor mai fi cca 16 milioane de locuitori în România, iar în 2100 – 8 milioane! Aceasta înseamnă pierderea pe durată a întregului echilibru social-economic. În 2050 la 100 de persoane active vor reveni 145 persoane inactive de întreţinut – cu 29 mai mult decât în 2005! Demografii spun că majorarea sarcinii economice a cetăţeanului activ este fermă după 2015 (conform Institutului Naţional de Cercetări Economice, prof. univ. Dr. Vasile Gheţău).
Să nu ne aşteptăm ca în România viaţa să fie mai uşoară, ci dimpotrivă, ne vom apropia de un dezastru demografic fără precent, dacă nu luăm atitudine! Să fim conştienţi că copiii şi nepoţii noştri nu vor mai avea viaţa pe care o ducem noi în România. De aceea Asociaţia Darul Vieţii vă invită la Marşul Vieţii în Timişoara! Mergem pentru apărarea vieţii, protejarea familiilor, încurajarea naşterilor, pentru redresarea spirituală, socială şi economică a României, pentru înflorirea valorilor creştine în societate!
Data: sâmbătă, 26 martie 2011
(Orele 10.00 sfânta Liturghie arhierească pentru credincioşii catolici)
Ora 11.30 Marşul Vieţii cu fanfară prin centrul Timişorii
Locul de pornire: Parcul Doina, str. Ghe. Doja nr.25A, zona Bălcescu, Timişoara
Cei care sunt dispuşi să ajute la organizare, îi rugăm să ne contacteze! (trebuie împărţite fluturaşi, puse afişe, făcute anunţuri etc).
Doar împreună ne putem face auziţi!
Contact: tel. 0721-335704
DarulVietii.ro