Dialogul cu musulmanii trebuie să continue
01.02.2011, Roma (Catholica) - Între creştini şi musulmani există un dialog care trebuie să continue, a reafirmat cu convingere Cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, răspunzând la un interviu despre tensiunile care străbat Egiptul şi alte ţări arabe în aceste zile dramatice. Cardinalul a profitat de ocazie pentru a reafirma disponibilitatea, care nu a lipsit niciodată, pentru întâlnire, amintind că „nu religiile dialoghează, ci aceia care cred, care sunt un amestec de bine şi de rău”, şi a confirmat că rămân valabile toate întâlnirile fixate, „inclusiv cea din februarie cu partenerii noştri din Cairo”. Interviul a apărut în traducere în limba română pe InfoSapientia.ro.
– Situaţia din Egipt se agravează. Există îngrijorare din partea Consiliului Pontifical în ceea ce priveşte dialogul dintre creştini şi musulmani?
– Da, pentru că dorim să înţelegem bine care sunt motivele care au putut să determine Consiliul Academiei de Cercetări Islamice din Al Azhar, la 20 ianuarie, să îngheţe dialogul cu noi. Cred că o lectură atentă a cuvintelor Papei Benedict al XVI-lea în mesajul pentru Ziua Păcii 2011, precum şi a discursului său adresat Corpului Diplomatic din 10 ianuarie, poate ajuta la risipirea înţelegerilor greşite. Din aceste două texte, se înţelege bine că Papa face referinţă la valorile universale şi de aceea, vorbind despre respectarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor persoanei umane, el nu comite nici un amestec în probleme care nu sunt de competenţa lui. Este vorba de a rămâne fideli liniei din Nostra Aetate, care ne îndeamnă pe toţi „să uităm trecutul şi să exercităm cu sinceritate înţelegerea reciprocă, precum şi să apărăm şi să promovăm împreună pentru toţi oamenii dreptatea socială, valorile morale, pacea şi libertatea”. Şi acest lucru este valabil pentru toţi.
– Însă unii afirmă că Papa nu ar iubi islamul.
– Nimic mai fals. Este suficient să citim cuvintele adresate reprezentaţilor religiilor necreştine chiar la începutul Pontificatului său, la 25 aprilie 2005, în care Papa Benedict al XVI-lea a exprimat aprecierea sa faţă de „creşterea dialogului cu islamul” şi dorinţa „să se continue stabilirea de punţi de prietenie cu toate religiile, în căutarea binelui autentic al oricărei persoane şi al întregii societăţi”. Apoi, cum să nu amintim vizita la Moscheea albastră din Istanbul, la 30 noiembrie 2007. Câteva zile înainte, adresându-se Corpului Diplomatic acreditat în Turcia, a dorit să exprime „încă o dată stima faţă de toţi credincioşii musulmani, invitându-i să se angajeze împreună, graţie respectului reciproc în favoarea demnităţii oricărei fiinţe umane, şi pentru creşterea unei societăţi în care libertatea personală şi atenţia faţă de celălalt să permită fiecăruia să trăiască în pace şi în seninătate”. Papa invita la preţuirea diferenţelor noastre istorice şi culturale, nu pentru a ne confrunta, ci pentru a ne respecta reciproc.
Am fost şi martor ocular al respectului cu care Pontiful a vizitat Domul Stâncii, în Piaţa Moscheilor din Ierusalim. Şi în acea împrejurare, cuvintele lui în timpul vizitei la Marele Muftiu au fost elocvente: „Este de maximă importanţă ca aceia care îl adoră pe unicul Dumnezeu să poată demonstra că sunt înrădăcinaţi în acelaşi timp în familia umană şi că sunt în relaţie în mod fundamental unii cu alţii, ca şi creaturi ale unicului Dumnezeu, însemnaţi cu sigiliul de neşters al divinului, chemaţi să desfăşoare un rol activ, punând zăgaz diviziunilor şi promovând solidaritatea umană”. S-ar putea aminti şi reuniunea din noiembrie 2008, aici, la Roma, cu semnatarii vestitei Scrisori a celor 138 de personalităţi musulmane adresată conducătorilor religioşi creştini. Nu am găsit niciodată în cuvintele Papei Benedict al XVI-lea nici cel mai mic dispreţ faţă de islam. Să ne amintim că nu religiile dialoghează, ci credincioşii, care sunt un amestec de bine şi de rău. Nu religiile sunt violente, ci adepţii lor.
– Cum credeţi că se va ieşi din această criză?
– Este vorba de a încuraja toate religiile să trăiască dialogul dintre religii ca o oportunitate. În pofida deficienţelor adepţilor religiilor, trebuie cu toţii să avem curajul de a veghea şi de a fi martori pentru a promova iubirea, respectul, pacea. În lumea atât de precară şi plină de ziduri de separare, fizice sau morale, mi se pare mai oportun ca niciodată ca religiile, în pofida diferenţelor lor, să promoveze împreună iubirea şi pacea. Cel care se roagă aminteşte tuturor că omul nu trăieşte numai cu pâine. Dialogul dintre religii este mereu o chemare a lui Dumnezeu de a redescoperi propriile rădăcini spirituale şi de a fi credincioşi coerenţi.
– Dumneavoastră păreţi foarte optimist.
– Aş spune că sunt realist. Dacă dorim să înaintăm în dialog, înainte de toate trebuie găsit timpul pentru a ne aşeza şi a ne vorbi de la persoană la persoană, nu prin intermediul ziarelor. Sper ca acela care citeşte discursurile Papei Benedict al XVI-lea să fie ajutat să înţeleagă că el cheamă comunităţile de credincioşi să devină şcoli de rugăciune şi de fraternitate. Apoi, personal, cred mult în rolul şcolii şi al universităţii, unde se impune, după părerea mea, urgenţa unei noi redactări a cărţilor de istorie, atât din punctul de vedere al stilului, cât şi al conţinutului. Astfel, dialogul interreligios rămâne un instrument prioritar pentru promovarea păcii.
Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios va continua să îl primească cu prietenie pe cel care doreşte să intre în dialog cu Biserica Catolică şi le spunem prietenilor noştri că apreciem ceea ce au făcut şi fac cu curaj şi statornicie pentru a menţine vechile uzanţe de bună vecinătate cu adepţii celorlalte religii. Deci, pentru moment, toate întâlnirile noastre rămân valabile, inclusiv cea din februarie cu partenerii noştri din Cairo. Mai mult ca oricând apasă asupra noastră, a credincioşilor, obligaţia de a redescoperi contemporanilor noştri că există o Iubire mai mare decât ei, şi această iubire nu poate decât să ne stimuleze să ducem tuturor, în mâinile noastre dezarmate, lumina unei prietenii pe care nimic nu o poate descuraja.
