Pontiful despre beneficiile internetului pentru seminarişti
08.02.2011, Vatican (Catholica) - Internetul este o un instrument valoros pentru seminarişti, nu doar în studiile lor, ci şi în slujirea lor pastorală, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea. Pontiful a afirmat acest lucru luni, 7 februarie 2011, când a primit în audienţă membrii Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, reuniţi în adunarea lor plenară. Sfântul Părinte le-a vorbit membrilor şi preşedintelui, Cardinalul Zenon Grocholewski, despre o diversitate de subiecte legate de educaţie, atât în seminarii cât şi în şcolile şi universităţile catolice. „Temele pe care le abordaţi în aceste zile au educaţia şi formarea ca numitor comun”, a arătat el, „care constituie astăzi una dintre provocările cele mai presante la care trebuie să răspundă Biserica şi instituţiile ei”.
Sarcina de a educa devine şi tot mai dificilă, a avertizat Pontiful, din cauza culturii care „face din relativism propriul său crez”. Astfel, „se consideră că este periculos să vorbeşti despre adevăr”, a deplâns el, dar „a educa este un act de iubire”. Pontiful a făcut referire la discuţiile Congregaţiei cu privire la un proiect de document despre internet şi formarea seminariştilor. Subliniind nevoia de educatori bine pregătiţi în acest domeniu, a vorbit însă şi despre beneficiile internetului pentru viitorii preoţi. „Datorită capacităţii sale de a depăşi distanţele şi de a pune oamenii în contact reciproc, internetul prezintă mari posibilităţi şi pentru Biserică şi misiunea ei. Cu discernământul necesar pentru folosirea lui inteligentă şi prudentă, este un instrument care poate sluji nu doar pentru studii, ci şi pentru acţiunea pastorală a viitorilor preoţi în diferite domenii eclesiale, cum ar fi evanghelizarea, acţiunea misionară, cateheza, proiectele educaţionale, conducerea instituţiilor”.
Papa Benedict al XVI-lea a vorbit în continuare despre importanţa teologiei în relaţie cu celelalte discipline ale educaţiei. „Fericitul John Henry Newman a vorbit despre ‘cercul cunoaşterii’, pentru a indica faptul că există o interdependenţă între diferitele ramuri ale cunoaşterii; dar Dumnezeu este Acela care are o relaţie cu totalitatea realităţii; în consecinţă, a-l elimina pe Dumnezeu înseamnă a rupe cercul cunoaşterii”, a spus el. În această privinţă, Sfântul Părinte a subliniat importanţa universităţilor catolice, cu „deschiderea lor faţă de ‘totalitatea’ fiinţei umane”. Ele „pot desfăşura o muncă de mare valoare în promovarea unităţii cunoaşterii, orientând studenţii şi profesorii către Lumina lumii, ‘lumina adevărată care luminează pe orice om'”.