Patriarhia ortodoxă: Refuzăm oferta vidului spiritual
16.02.2011, Bucureşti (Catholica) - Pe Basilica.ro se poate citi amplul răspuns al Patriarhiei Române la campania „Stop îndoctrinării religioase în şcoli”, lansată de Asociaţia Secular Umanistă din România (ASUR). „Învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”, spune Constituţia, iar Legea Educaţiei Naţionale specifică: „Elevilor aparţinând cultelor de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii”, se spune la începutul materialului.
Se explică mai apoi că „este obligatorie prezenţa religiei printre celelalte discipline din schema orară (nu la dispoziţia conducerii şcolii), dar nu este obligatorie participarea elevilor la ora de religie”. Acuzele dure ale ASUR merg de la acuzaţia de încălcare a unor drepturi ale omului până la acuzaţia de îndoctrinare, prezentând batjocoritor educaţia religioasă. Astfel ASUR consideră că elevilor, „inclusiv celor din clasele primare, li se repetă obsesiv despre ‘păcat’, ‘iad’ şi ‘diavoli’, inducîndu-li-se ideea că nerespectarea cu stricteţe a ‘poruncilor’ îi condamnă la ‘osînda veşnică'”. Patriarhia răspunde: „Valorile cultivate şi virtuţile încurajate în cadrul orelor de religie sunt necesare sănătăţii spirituale a persoanei şi a comunităţii. Religia îl învaţă pe copil şi pe tânăr iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa şi solidaritatea, dreptatea şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, binele comun şi frumuseţea sufletului profund uman, cultivat şi îmbogăţit prin virtuţi şi fapte bune.”
„Biserica Ortodoxă Română, prin predarea religiei în şcoală, propune modele viabile de bunătate şi sfinţenie, oferind tinerilor repere în viaţa de familie şi în viaţa socială. Educaţia religioasă reprezintă un factor de stabilitate şi de comuniune în societatea românească şi nicidecum ‘dezvoltarea unor obsesii legate de moarte, de păcat, de iad, tulburări de somn sau de nutriţie, înstrăinare de prieteni’. Ea apără şi promovează identitatea spirituală şi demnitatea persoanei care trăieşte astăzi într-o lume din ce în ce mai pluralistă, confuză şi individualistă din punct de vedere spiritual şi social, unde prinde tot mai mult contur un model degenerativ de viaţă în care sunt la modă: minciuna, hoţia, corupţia, înşelăciunea, trădarea, vulgaritatea, pornografia, violenţa de toate tipurile etc. Toate acestea, însă, reprezintă negarea valorilor creştine tradiţionale.”
„Textul ASUR este vădit anti-creştin, de factură umanist-ateistă, când insinuează că Biserica susţine adevărul în contrast cu ştiinţa. Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei zis ‘ştiinţific’ şi impus în şcolile de stat, contrar voinţei unui popor religios, ne-au învăţat să nu mai dorim cultură fără credinţă, ştiinţă fără spiritualitate, materie fără spirit, cunoaştere fără comuniune, filosofie fără speranţă şi, îndeosebi, şcoală fără suflet, adică educaţie fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existenţiale şi a formării spirituale a tinerilor.”