Preşedintele Medvedev la Papa
18.02.2011, Vatican (Catholica) - Sfântul Scaun şi Federaţia Rusă doresc să întărească relaţiile lor, se arată într-un comunicat dat de Biroul de Presă al Sântului Scaun joi, 17 februarie 2011, după încheierea audienţei pe care Papa Benedict al XVI-lea i-a acordat-o preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev. Şeful de stat rus s-a întâlnit apoi, împreună cu ministrul rus al afacerilor externe, Sergey Lavrov, cu Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat al Vaticanului, însoţit de Mons. Dominique Mamberti, secretar pentru relaţiile cu statele.
Nota Vaticanului arată că în cadrul discuţiilor dintre Pontif şi preşedintele Medvedev „s-a exprimat mulţumirea pentru bunele raporturi bilaterale şi a fost subliniată dorinţa de a le întări, în urma stabilirii de raporturi diplomatice depline”. Stabilirea relaţiilor diplomatice depline între cele două state a fost anunţată în 3 decembrie 2009, după ce Papa îl primise în audienţă pe Medvedev. Vaticanul şi fosta Uniune Sovietică au stabilit relaţii diplomatice în 1990, prin reprezentanţe, deşi respectivii reprezentanţi au avut întotdeauna rangul de ambasadori. În vara anului 2010, procesul a culminat cu schimbul de ambasadori. În 26 iunie, a prezentat scrisorile sale de acreditare primul ambasador rus pe lângă Sfântul Scaun, Mikolaj Sadlichov, în timp ce în 15 iulie, Mons. Antonio Mennini i-a prezentat ministrului de externe Lavrov scrisorile sale de acreditare, devenind astfel în mod oficial, din reprezentant al Papei pe lângă Federaţia Rusă, Nunţiu apostolic, adică ambasador.
În cadrul discuţiilor din 17 februarie 2011 dintre Papa şi Medvedev, se adaugă în nota Vaticanului, a fost recunoscută şi „ampla colaborare dintre Sfântul Scaun şi Federaţia Rusă atât în promovarea valorilor umane şi creştine, cât şi în mediul cultural şi social”. De asemenea, „a fost relevată contribuţia pozitivă pe care dialogul religios o poate aduce în societate”. Papa şi Medvedev s-au oprit şi asupra „situaţiei internaţionale, cu referire particulară la Orientul Mijlociu”. Federaţia Rusă are o populaţie de aproape 140 de milioane de locuitori. Catolicii sunt sub un milion şi jumătate.