O Cale a Crucii pentru viaţă
03.03.2011, Iaşi (Catholica) - Postul Mare va începe în Biserica Romano-Catolică în ziua de 9 martie, odată cu Miercurea Cenuşii (în Biserica Greco-Catolică şi cea Ortodoxă la 7 martie). Pentru acest timp liturgic special Asociaţia „Familia şi Viaţa” din Roman propune iniţiativa „Calea crucii pentru viaţă”, pentru a marca Ziua Vieţii – 25 martie, în toate parohiile Diecezei de Iaşi, pentru ispăşirea păcatelor făcute împotriva vieţii.
Pe situl Ercis.ro se găseşte publicat întreg textul propus pentru rugăciune, inclusiv în format Word pentru cei care doresc să îl descarce. Cităm în continuare doar rugăciunea de început: „Preasfântă Treime, îţi oferim Calea Sfintei Cruci pentru a ispăşi toate păcatele noastre şi ale societăţii în care trăim. Te rugăm trezeşte în inimile noastre şi ale tuturor oamenilor o căinţă adevărată pentru toate păcatele săvârşite împotriva vieţii şi dă-ne încredere nestrămutată în iubirea ta milostivă. Trezeşte-ne conştiinţa creştină şi fă-ne să ne considerăm complici, iar nu simpli spectatori ai culturii morţii, atâta vreme cât tăcem şi nu facem nimic pentru ca legea ta să fie împlinită cu fidelitate de oamenii timpului nostru. Fă-ne să ţinem inima şi ochii deschişi asupra lumii, în care trăim, şi să nu spunem niciodată ‘pe mine nu mă interesează’. Ajută-ne să înţelegem că suntem chemaţi să fim responsabili de viaţa fiecărui om, pentru că fiecare persoană umană poartă chipul lui Dumnezeu şi toţi suntem chemaţi la viaţă şi la comuniune de iubire şi de fericire veşnică cu Sfânta Treime.”