Discursul PS Virgil la Simpozionul Naţional de Ecologie şi Religie
12.03.2011, Oradea (Catholica) - În perioada 11-12 martie 2011 se desfăşoară la Oradea Simpozionul Naţional de Ecologie şi Religie, la care a luat cuvântul şi PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea. În discursul său, publicat pe EGCO.ro, Episcopul aminteşte faptul că „În Mesajul pentru 1 ianuarie 2007, Ziua Mondială a Păcii, Papa Benedict al XVI-lea reia un concept, ‘ecologia umană’, folosit pentru prima data de Papa Ioan Paul al II-lea în Enciclica Centesimus Annus. Prin acest concept se afirmă că: ‘pentru a proteja natura este necesar ca înainte de toate omul să se protejeze pe sine însuşi’. În accepţiunea Bisericii, ‘ecologia umană’ înseamnă înainte de toate respectarea vieţii şi a ambientului natural. Credincioşii trebuie să regăsească în natură rezultatul intervenţiei creatoare a Domnului pe care fiinţele umane îl pot folosi responsabil în satisfacerea nevoilor legitime respectând echilibrul creaţiei. Pământul este un dar al Creatorului care trebuie ‘păzit şi cultivat’, iar dacă legătura dintre fiinţa umană şi ambientul înconjurător va fi tot mai strânsă atunci îl vom putea lăsa, pământul, moştenire generaţiilor viitoare pentru ca ele să îl locuiască cu demnitate.”
„Astăzi”, continuă PS Virgil, „persoana umană trebuie ajutată să vadă în creaţie nu doar un izvor de îmbogăţire sau de exploatare, deoarece maniera în care omul tratează pământul se răsfrânge în modul în care se tratează pe sine însuşi. Deşertificarea şi epuizarea productivă a unor zone agricole sunt şi rezultatul sărăcirii locuitorilor acelor zone precum şi a slabei educaţii a persoanelor. Omul trăieşte într-un schimb vital cu creaţia şi în acelaşi timp nu poate să nu se întrebe care este semnificaţia acestui mod de a trăi. În Sfânta Scriptură ambientul în care omul a fost creat, grădina paradisului, este un loc de o frumuseţe desăvârşită şi de un echilibru ecologic perfect, iar care raporturile care se creează – cu sine însuşi, cu Dumnezeu şi cu toate celelalte fiinţe – sunt armonioase. În Hristos raportul om-ambient trebuie să îl privim şi, sau mai ales, din perspectiva Învierii care aduce noutatea suferinţei, a morţii şi a vieţii celei noi.”
„Responsabilitatea Bisericii faţă de creaţie este nu doar de a proteja pământul, apa şi aerul ca daruri ale Creatorului ci şi de a proteja fiinţa umană de la distrugere. Aceasta este o ecologie umană autentică deoarece ‘problema decisivă pentru salvgardarea naturii se regăseşte în ţinuta morală a societăţii'”. Oferind ca definiţie a Creaţiei: „materia structurată în mod inteligent de către Dumnezeu”, dăruită de acesta oamenilor pentru „a o stăpâni” şi a se bucura de ea, pentru a împărtăşi cu toţi oamenii roadele sale preocupându-se ca şi generaţiile viitoare să o aibă ca moştenire, Preasfinţia Sa subliniază: „Creaţia este încredinţată de Dumnezeu omului. Protejarea mediului înconjurător, tutelarea resurselor şi a climei presupune ca responsabilii comunităţii internaţionale să acţioneze coordonat respectând legile şi fiind solidari în promovarea regiunilor sărace ale Terrei. Împreună se poate construi o dezvoltare umană integrală în folosul popoarelor inspiraţi de valori precum iubirea, caritatea şi adevărul, asumându-ne cu responsabilitate protejarea creaţiei dar şi scandalul foamei şi mizeriei din lumea care ne înconjoară”.
