Pentru ce Postul Mare? Pentru ce Crucea?
13.03.2011, Vatican (Catholica) - În ciuda ploii, numeroşi credincioşi romani şi pelerini s-au reunit în prima duminică a Postului Mare, 13 martie 2011, în Piaţa San Pietro, ca să asculte cuvântul de învăţătură al Episcopului Romei şi ca să se roage împreună antifonul marian Angelus. Papa Benedict al XVI-lea, în alocuţiunea sa, a răspuns la întrebările „Pentru ce Postul Mare?”, „Pentru ce Crucea?” şi a îndemnat la căutarea adevăratei libertăţi, redescoperind simţul păcatului care este „cauza profundă a oricărui rău”. Adevărata luptă este împotriva duhului celui rău: e necesar a ne opune păcatului, deci, şi a-l salva pe păcătos. Vă oferim alocuţiunea Papei, după traducerea realizată de Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
Aceasta este prima Duminică din Postul Mare, Timpul liturgic de patruzeci de zile care constituie în Biserică un drum spiritual de pregătire pentru Paşti. Este vorba, în esenţă, de a-l urma pe Isus care se îndreaptă hotărât spre Cruce, culmea misiunii Sale de mântuire. Dacă ne întrebăm: Pentru ce Postul Mare? Pentru ce Crucea? Răspunsul, în termeni radicali, este acesta: pentru că există răul, mai mult, păcatul, care potrivit Scripturilor este cauza profundă a oricărui rău. Dar această afirmaţie nu este deloc evidentă, şi chiar cuvântul „păcat” nu este acceptat de către mulţi, întrucât presupune o viziune religioasă despre lume şi despre om. Este adevărat: dacă este eliminat Dumnezeu de la orizontul lumii, nu se poate vorbi despre păcat. La fel ca atunci când se ascunde soarele, dispar umbrele: umbra apare numai dacă este soare; la fel eclipsa lui Dumnezeu comportă în mod necesar eclipsa păcatului.
De aceea simţul păcatului – care este ceva diferit de „sentimentul de vinovăţie”, cum îl înţelege psihologia – se capătă redescoperind simţul lui Dumnezeu. Exprimă aceasta Psalmul „Miserere”, atribuit regelui David cu ocazia dublului său păcat de adulter şi de omucidere: „Numai împotriva Ta am păcătuit – spune David adresându-se lui Dumnezeu – şi ce este rău înaintea Ta am săvârşit” (Psalm 50/51,6). În faţa răului moral, atitudinea lui Dumnezeu este aceea de a se opune păcatului şi a-l salva pe păcătos. Dumnezeu nu tolerează răul, pentru că este Iubire, Dreptate, Fidelitate; şi tocmai din acest motiv nu doreşte moartea păcătosului, ci ca să se convertească şi să aibă viaţă.
Pentru a salva omenirea, Dumnezeu intervine: îl vedem în toată istoria poporului evreu, începând de la eliberarea din Egipt. Dumnezeu este hotărât să îi elibereze pe fiii săi din sclavie pentru a-i conduce la libertate. Dar sclavia cea mai gravă şi mai profundă este tocmai aceea a păcatului. De aceea, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său în lume: pentru a-i elibera pe oameni de sub stăpânirea Satanei, „originea şi cauza oricărui păcat”. L-a trimis în trupul nostru muritor pentru ca să devină victimă de ispăşire, murind pentru noi pe cruce. Împotriva acestui plan de mântuire definitivă şi universală, Diavolul s-a opus cu toate forţele, cum dovedeşte în mod special Evanghelia ispitirilor lui Isus în pustiu, care este proclamată în fiecare an în prima Duminică a Postului Mare.
De fapt, a intra în acest Timp liturgic înseamnă de fiecare dată a ne alia cu Cristos împotriva păcatului, a înfrunta – fie ca persoane individuale, fie ca Biserică – lupta spirituală împotriva duhului celui rău (Miercurea Cenuşii, rugăciunea Colecta). Să cerem de aceea ajutorul matern al Preasfintei Fecioare Maria pentru drumul Postului Mare început de puţin timp, pentru ca să fie bogat în roade de convertire. O amintire specială în rugăciune cer pentru mine şi pentru colaboratorii mei din Curia Romană, care în seara aceasta vom începe săptămâna de Exerciţii spirituale.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
