Aproape 40.000 de persoane la marşul pentru viaţă din Peru
23.03.2011, Piura (Catholica) - oximativ 40.000 de peruvieni au luat parte la un marş pentru Ziua Copilului Nenăscut, ce a avut loc la 19 martie în provincia de nord-vest Piura. În timpul Liturghiei ce a prefaţat marşul, Arhiepiscopul Jose Antonio Eguren de Piura i-a îndemnat pe catolici să se dedice „construirii unei culturi a vieţii, care trebuie să înceapă cu luarea în seamă a vocii fiecărui copil nenăscut”.
„Suntem cu toţii responsabili pentru ceea ce ştiinţa a revelat în mod minunat a fi un copil din primul moment al existenţei sale la concepţie”, a spus prelatul. „Mama care îl poartă în pântecele ei este prima şi cea mai responsabilă. Apoi toţi cei care sunt în jurul ei, tatăl copilului şi familia ei. În cele din urmă şi autorităţile civile şi societatea în general.” Dezvoltarea autentică cere ca „drepturile inalienabile ale persoanei umane – în special dreptul la viaţă de la concepţie şi până la moartea naturală – să fie apărate”, a mai susţinut Arhiepiscopul. Drept urmare legalizarea avortului în Peru „va fi mereu o nedreptate şi niciodată un drept. Dreptul de a ucide nu există. Doar dreptul la viaţă există. Avortul nu rezolvă nimic. Să ne rugăm Domnului Vieţii ca avortul să nu fie permis niciodată în Peru.”
Arhiepiscopul Eguren şi-a exprimat regretul că perioada de campanie electorală a fost caracterizată de „insulte şi atacuri. Candidaţii la alegeri s-au folosit expresii cu sensuri duble pentru a se ataca unii pe alţii, ca niciodată. Votanţii merită respect din partea celor care doresc să îi guverneze, fie din palatul prezidenţial, fie din congres.” Votanţii de asemenea au dreptul să cunoască agendele candidaţilor, a susţinut el. „O parte importantă a acestei agende este reprezentată de ceea ce cred despre avort, familie şi droguri.” La finalul predicii, Arhiepiscopul s-a rugat pentru poporul japonez, afectat recent de cutremure şi tsunami. „Fie ca rugăciunea noastră să fie un semn de solidaritate cu nobila naţiune japoneză, cu care avem legături istorice şi culturale. Fie ca Domnul să îi ajute să depăşească situaţia dramatică cu care se confruntă.”