Preoţi anglicani hirotoniţi ca diaconi catolici
11.05.2011, Aylesford (Catholica) - Doisprezece foşti preoţi anglicani au fost hirotoniţi diaconi catolici la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce un grup de aproximativ 50 de clerici îşi continuă drumul lor spre slujirea preoţească în Biserica Catolică. Amintim faptul că Constituţia Apostolică „Anglicanorum Coetibus”, dată de Papa Benedict al XVI-lea în noiembrie 2009, a deschis calea pentru grupurile de anglicani care doresc să intre ca atare în Biserica Catolică, permiţând înfiinţarea de ordinariate personale, ce vor putea să păstreze în cadrul comuniunii catolice anumite elemente ale tradiţiilor lor liturgice şi spirituale.
Urmând programul în timp schiţat la scurt timp după înfiinţarea Ordinariatului personal Preasfânta Fecioară de Walsingham, la data de 15 ianuarie 2011, hirotoniri de diaconi vor avea loc de-a lungul întregii perioade pascale. Bărbaţii vor fi hirotoniţi preoţi în Biserica Catolică în jurul Rusaliilor. Procesul rapid de hirotonire permite clerului să continue slujirea acelor foşti anglicani din comunităţile lor care au ales să intre în comuniune deplină cu Biserica Catolică. Formarea acestor diaconi şi viitori preoţi va continua după hirotonirea lor.
