O nouă biserică sfinţită în Răcăciuni
18.05.2011, Iaşi (Catholica) - În comunitatea romano-catolică din Răcăciuni, judeţul Bacău, în ziua de duminică, 15 mai 2011, a avut loc sfinţirea noii biserici cu hramul Naşterea Maicii Domnului şi consacrarea altarului, constituirea comunităţii ca parohie de sine stătătoare, numirea noului paroh, sfinţirea şi inaugurarea centrului parohial „Fericitul Ioan Paul al II-lea”. Celebrările au fost oficiate de PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, şi PS Aurel Percă, Episcop auxiliar. Au concelebrat 25 de preoţi. La ora 10.45, cei doi Episcopi au fost întâmpinaţi la Răcăciuni de o mare mulţime de credincioşi, de preoţi şi de oficialităţi locale şi judeţene. Ceremoniile sfinţirii noii biserici au început la ora 11, animate de cântările corului format din elevi ai Institutului „Don Calabria” şi tineri din Răcăciuni, sub îndrumarea fr. Giancarlo Conato.
Construirea acestei biserici, ce va avea de acum hramul Naşterea Maicii Domnului, a început cu aproape 20 de ani în urmă, sub coordonarea pr. Mihai Cucuteanu, pe atunci paroh la Gheorghe Doja, a cărei filială a fost Răcăciuni. Preasfinţitul Aurel Percă, în cuvântul de învăţătură, le-a reamintit tuturor că o biserică este frumoasă atunci când este plină, când e clădită din pietrele vii, care sunt credincioşii. Altfel este doar un monument. Mai mult: biserica este locul unde se zideşte viaţa veşnică. Episcopul Aurel a subliniat, de asemenea, dăruirea, sacrificiul şi truda celor care au construit acest lăcaş de cult spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor. După predică, Episcopul Petru a dat citire decretului prin care s-a ratificat înfiinţarea parohiei Răcăciuni şi numirea parohului propriu în persoana pr. Daniel Cimpu, căruia Episcopul i-a înmânat cheile bisericii şi documentele sus-amintite.
Episcopul a felicitat comunitatea din Răcăciuni pentru noua biserică şi pentru modul în care îşi trăieşte şi îşi mărturiseşte credinţa, îndemnându-i pe credincioşi să rămână mereu alături de biserică şi de păstorul lor. La rândul său, noul preot paroh a mulţumit lui Dumnezeu şi Fecioarei Maria pentru ajutorul şi harurile primite mai ales în perioadele dificile ale construirii bisericii. Mulţumiri au fost aduse tuturor celor care, de-a lungul timpului, au contribuit cu jertfa lor ducând la bun sfârşit lucrarea începută. După celebrare, Episcopii, preoţii, autorităţile civile prezente şi credincioşii s-au îndreptat spre clădirea centrului parohial „Fericitul Ioan Paul al II-lea”, care a fost sfinţit şi inaugurat. Înainte de binecuvântarea arhierească la finalul Sfintei Liturghii, pr. Ştefan Lupu a prezentat două cărţi: o evocare a vieţii şi activităţii pr. Ioan Ciuraru, de veşnică amintire, un apostol neobosit al lui Cristos, şi o scurtă dar concisă monografie a localităţii Răcăciuni, cuprinzând repere catolice locale, cărţi ce pot fi găsite la centrul parohial catolic din Răcăciuni.

