Cardinalul din Honduras reales în fruntea Caritas Internationalis
25.05.2011, Vatican (Catholica) - Cardinalul Oscar Rodriguez Maradiaga a fost ales pentru un al doilea mandat de patru ani ca preşedinte al Caritas Internationalis. Membri ai Caritas se află în Roma până vineri pentru a XIX-a adunare generală a confederaţiei organizaţiilor caritabile diecezane din toată lumea. Anul acesta adunarea va marca 60 de ani de existenţă a confederaţiei ce uneşte 165 de organizaţii caritabile catolice.
Cardinalul Rodriguez Maradiaga, de 68 de ani, este Arhiepiscop de Tegucigalpa, Honduras. El a susţinut discursul de deschidere de duminică, în care a vorbit despre „dialogul constructiv continuu cu Sfântul Scaun pe tema naturii legale şi teologice a Caritas Internationalis”. În 2004 Caritasul a primit statutul de „entitate juridică publică”. Cu acest statut, „Caritas Internationalis este un instrument al Sfântului Părinte”. Rolul Caritasului ca organizaţie eclezială a suscitat atenţia presei după ce Vaticanul i-a respins Lesley-Anne Knight posibilitatea de a candida pentru alegerea în funcţia de secretar-general. Cardinalul Rodriguez Maradiaga a amintit de respectivele tensiuni, spunând că situaţia a provocat neplăceri, dar „ce a făcut ea trebuie continuat. Mai mult ca niciodată avem nevoie de un secretariat puternic şi o conducere puternică.”
„Dialogul cu Sfântul Scaun despre viitorul nostru comun trebuie să continue”, a mai spus prelatul. A sugerat şi că sublinierea tot mai mare a identităţii catolice nu înseamnă prozelitism. Citând „Deus Caritas Est” a spus că „anumite acţiuni caritabile sunt convingătoare în sine şi dacă sunt făcute de la persoană la persoană nu au nevoie de vreo legitimizare, după cum spune clar Papa Benedict. ‘Cei care practică în numele Bisericii caritatea nu vor căuta niciodată să impună credinţa Bisericii asupra altora. Ei înţeleg că o iubire pură şi generoasă este cea mai bună mărturie despre Dumnezeu în care credem şi care ne călăuzeşte la iubire. Un creştin ştie când este timpul să vorbească despre Dumnezeu şi când să nu spună nimic şi să lase iubirea singură să vorbească. El ştie că Dumnezeu este iubire (cf. 1Ioan 4,8) şi că prezenţa lui Dumnezeu se face simţită chiar atunci când singurul lucru pe care îl facem este să iubim.'”
Cardinalul a amintit că Vaticanul a invitat un număr mai mare de Episcopi responsabili cu Caritasul, astfel că peste 50 de prelaţi participă la întâlnire. A confirmat şi că actualmente Consiliul Pontifical Cor Unum pregăteşte un document care va accentua încă o dată responsabilitatea Episcopilor faţă de Caritasurile diecezane şi naţionale. Din februarie a început „un dialog intens” între secretariatul de stat şi Caritas Internationalis despre statute. Acestea nu sunt încă gata pentru votare, deoarece au mai rămas detalii de fixat, dar întâlnirea va mandata următoarea şedinţă de comitet executiv să lucreze la fixarea normelor „în lumina şi în spiritul deliberărilor noastre şi a dialogului deja productiv cu Sfântul Scaun”. A propus ca statutele aprobate de comitetul executiv şi de Sfântul Părinte să fie folosite experimental până la următoarea adunare generală, din 2015. Delegaţii l-au ales ca trezorier pe Jurg Krummenacher; un succesor pentru Knight ca secretar-general va fi ales joi.
