Ziua Mondială pentru Pace 2012: Educarea tinerilor la dreptate şi la pace
26.05.2011, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a ales următoarea temă pentru celebrarea celei de-a 45-a Zi Mondială pentru Pace de la 1 ianuarie 2012: „Educarea tinerilor la dreptate şi la pace”. Tema intră în miezul unei probleme urgente în lumea de astăzi: ascultarea şi valorizarea noilor generaţii în realizarea binelui comun şi în afirmarea unei ordini sociale drepte şi paşnice în care să poată fi pe deplin exprimate şi realizate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Este deci o datorie a generaţiilor prezente aceea de a crea pentru viitoarele generaţii condiţii de a exprima în manieră liberă şi responsabilă urgenţa pentru o „lume nouă”. Biserica îi primeşte pe tineri şi cererile lor ca semn al unei primăveri promiţătoare şi îl arată lor pe Isus ca model de iubire care face „noi toate lucrurile” (Ap 21,5).
Responsabilii vieţii publice sunt chemaţi să lucreze pentru ca instituţiile, legile şi ambientele de viaţă să fie pătrunse de umanism transcendent care să ofere noilor generaţii oportunităţi de realizare deplină şi muncă pentru a construi civilizaţia iubirii fraterne coerentă cu cele mai profunde exigenţe de adevăr, de libertate, de iubire şi de dreptate ale omului. Aşadar, de aici rezultă dimensiunea profetică a temei aleasă de Sfântul Părinte, care se inserează pe linia „pedagogiei păcii” trasată de Ioan Paul al II-lea în 1985 („Pacea şi tinerii merg împreună”), în 1979 („Pentru a ajunge la pace, a educa la pace”) şi în 2004 („O angajare mereu actuală: a educa la pace”).
Tinerii vor trebui să fie făcători de dreptate şi de pace într-o lume complexă şi globalizată. Acest lucru face necesară o nouă „alianţă pedagogică” a tuturor subiecţilor responsabili. Tema prevesteşte o preţioasă etapă a Magisteriului propus de Benedict al XVI-lea în Mesajele pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii, început sub semnul adevărului (2006: „În adevăr pacea”), continuat cu reflecţiile despre demnitatea omului (2007: „Persoana umană, inimă a păcii”), despre familia umană (2008:„Familia umană, comunitate de pace”), despre sărăcie (2009: „Combaterea sărăcia, construirea păcii”), despre păstrarea creaţiei (2010: „Dacă vrei să cultivi pacea, păstrează creaţia”) şi despre libertatea religioasă (2011: „Libertatea religioasă, cale pentru pace”), şi care acum se adresează minţilor şi inimilor pulsante ale tinerilor: „Educarea tinerilor la dreptate şi la pace”. (Un material tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro)
