Să nu ne facem un „zeu comprehensibil”
03.06.2011, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a spus că există o continuă tentaţie pentru viaţa spirituală: a încerca să ne construim un „zeu comprehensibil”, care să corespundă propriilor planuri şi proiecte. Afirmaţia a fost făcută miercuri, la audienţa generală în care a continuat catehezele despre rugăciune, oprindu-se la Moise, despre care a susţinut că şi-a „desfăşurat funcţia sa de mediator între Dumnezeu şi Israel […] aş spune mai ales rugându-se”.
Pontiful s-a oprit asupra rugăciunii lui Moise din Ieşirea 32. În acest capitol se povesteşte cum Moise a mers pe munte ca să primească cele Zece Porunci, în timp ce Poporul ales era în căutarea unui „zeu comprehensibil”, care să se conformeze planurilor lor – i-au cerut atunci lui Aaron să construiască un viţel de aur. Dumnezeu îi revelează lui Moise ce fac oamenii şi îl trimite jos de pe munte. „Acum, lasă-mă”, îi spune lui Moise, „că mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare”. Amintind răspunsul lui Moise, Papa Benedict face o paralelă cu ceea ce a spus despre Abraham acum două săptămâni. „În realitate, acest ‘lasă-mă; mânia mea se va aprinde’ este spus tocmai pentru ca Moise să intervină şi să îi ceară să nu facă asta, revelând astfel că dorinţa lui Dumnezeu este întotdeauna de mântuire. Ca pentru cele două cetăţi din timpurile lui Abraham, pedeapsa şi distrugerea, în care se exprimă mânia lui Dumnezeu ca refuzare a răului, indică gravitatea păcatului comis; în acelaşi timp, cererea mijlocitorului intenţionează să manifeste voinţa de iertare a Domnului. Aceasta este mântuirea lui Dumnezeu, care implică milostivire, dar în acelaşi timp denunţă şi adevărul păcatului, al răului care există, aşa încât păcătosul, după ce a recunoscut şi a refuzat propriul rău, să se poată lăsa iertat şi transformat de Dumnezeu. Rugăciunea de mijlocire face astfel operantă, în cadrul realităţii corupte a omului păcătos, milostivirea divină, care găseşte glas în implorarea celui care se roagă şi devine prezentă prin intermediul lui acolo unde este nevoie de mântuire.”
Sfântul Părinte a subliniat că „rugăciunea lui Moise este centrată în întregime pe fidelitatea şi harul Domnului”. Moise i-a amintit lui Dumnezeu că nu poate să lase opera de răscumpărare neterminată: „El este Domnul bun care salvează, garantul vieţii, este Dumnezeul milostivirii şi al iertării, al eliberării de păcatul care ucide. Şi astfel Moise face apel la Dumnezeu, la viaţa interioară a lui Dumnezeu împotriva sentinţei exterioare. Dar atunci, argumentează Moise faţă de Domnul, dacă aleşii lui pier, chiar dacă sunt vinovaţi, el ar putea să apară incapabil de a învinge păcatul. Şi acest lucru este inacceptabil. Moise a avut experienţă concretă a Dumnezeului mântuirii, a fost trimis ca mediator al eliberării divine şi acum, cu rugăciunea sa, devine interpret al unei duble nelinişti, preocupat faţă de soarta poporului său, dar în acelaşi timp preocupat şi de cinstea care se cuvine Domnului, de adevărul numelui său. De fapt, mijlocitorul vrea ca poporul lui Israel să fie salvat, pentru că este turma care i-a fost încredinţată, dar şi pentru că în acea mântuire să se manifeste adevărata realitate a lui Dumnezeu. Iubirea faţă de fraţi şi iubirea faţă de Dumnezeu se întrepătrund în rugăciunea de mijlocire, sunt indisolubile. Moise, mijlocitorul, este omul întins între două iubiri, care în rugăciune se suprapun într-o unică dorinţă de bine.”
Când Moise se întoarce din nou pe munte după ce a distrus viţelul de aur, el îi spune Domnului: „O, dacă ai ierta păcatul lor! Altminteri, şterge-mă din cartea ta pe care ai scris-o”. Episcopul Romei a spus că Părinţii Bisericii au văzut aici o prefigurare a lui Cristos care, cu „inima Sa străpunsă”, este în fapt „şters”. „Mijlocirea Sa nu este numai solidaritate, ci identificare cu noi: ne portă pe noi toţi în trupul Său. Şi astfel toată existenţa sa de om şi de fiu este strigăt la inima lui Dumnezeu, este iertare, dar iertare care transformă şi reînnoieşte. Cred că trebuie să medităm această realitate. Cristos este în faţa chipului lui Dumnezeu şi se roagă pentru mine. Rugăciunea lui pe Cruce este contemporană cu toţi oamenii, contemporană cu mine: El se roagă pentru mine, a suferit şi suferă pentru mine, s-a identificat cu mine luând trupul nostru şi sufletul omenesc. Şi ne invită să intrăm în această identitate a Sa, făcându-ne un trup, un spirit cu El, pentru că de pe piscul înalt al crucii, El a adus nu legi noi, table de piatră, ci s-a adus pe Sine însuşi, trupul său şi sângele Său, ca nouă alianţă. Astfel ne face consangvini cu el, un trup cu El, identificaţi cu El.” Şi a continuat spunând că Cristos „ne invită să intrăm în această identificare, să fim uniţi cu El în dorinţa noastră de a fi un trup, un spirit cu El. Să îl rugăm pe Domnul pentru ca această identificare să ne transforme, să ne reînnoiască, pentru că iertarea este reînnoire, este transformare.”
