PF Daniel: Familia, cununa creaţiei
09.06.2011, Bucureşti (Catholica) - Anul acesta, 2011, este dedicat de Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române omagierii Tainei Sfântului Botez şi Tainei Sfintei Cununii, având în vedere că ambele stau la baza familiei creştine. În acest sens şi Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2011, desfăşurată ieri, a avut ca temă „2011 – Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română”. În cuvântul pe care l-a susţinut, PF Daniel, Patriarhul BOR, a spus că „familia este cununa creaţiei, dar şi mediul în care omul începe să înţeleagă taina iubirii părinteşti a lui Dumnezeu.”
„Prin naşterea de copii, familia este dătătoare de viaţă umană, arătând astfel conlucrarea ei cu Dumnezeu – Iubitorul de oameni, Care doreşte ca toţi oamenii născuţi pe pământ să participe la bucuria sau fericirea Sa veşnică din ceruri. În familie sunt pregătiţi copiii pentru vocaţia lor de a fi cetăţeni ai patriei pământeşti, dar şi fii duhovniceşti sau viitori cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor. Familia este icoană şi arvună a iubirii Preasfintei Treimi, întrucât în ea omul trăieşte mai întâi taina filiaţiei, fraternităţii şi paternităţii sau bucuria de-a fi copil, frate şi părinte. De la familia conjugală creştină învaţă copilul ce este familia spirituală sfinţitoare, adică Biserica ai cărei membri sunt numiţi fii şi fiice, fraţi şi surori, părinţi şi maici duhovniceşti în iubirea Preasfintei Treimi, întrucât Duhul Sfânt Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul împărtăşeşte Bisericii lui Hristos harul paternităţii duhovniceşti pastorale (prin Hirotonie) şi harul filiaţiei (înfierii) duhovniceşti baptismale (prin Botez), pentru ca toţi creştinii să trăiască în comuniune spirituală ca fraţi şi surori în Hristos Domnul.”
PF Daniel a continuat: „Sfinţirea sau sfinţenia vieţii este principalul scop al familiei. Naşterea de prunci este rodul iubirii soţilor între ei şi al dorinţei lor de a avea copii şi de a-i creşte în iubire. Însă, nu numai naşterea de copii afirmă vocaţia femeii ca mamă, ci şi educaţia sănătoasă dată copiilor, pentru că ea implică iubire şi răbdare, adică o bună dispoziţie permanentă a mame. Copiii nu aparţin părinţilor ca o proprietate materială, ci ei sunt persoane dăruite lor de Dumnezeu, pentru a fi orientaţi spre dobândirea vieţii veşnice. De aceea, părinţii după trup şi naşii, ca părinţi duhovniceşti, trebuie să se îngrijească de copii, de la vârstă fragedă, astfel încât să li se insufle acestora căutarea Împărăţiei cerurilor sau iubirea Tatălui ceresc. Părinţii, atât cei naturali, cât şi cei spirituali, care nu se îngrijesc de buna educaţie a fiilor lor în credinţă, ar trebui să fie socotiţi ucigaşi de copii, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.”
„Educaţia copiilor este, mai ales, datoria mamei, întrucât necesită multă dăruire de sine sfântă şi multă răbdare, fiind o lucrare mai însemnată decât naşterea fizică a copiilor. Femeia creştină binecuvântată cu naşterea de copii pregăteşte în sânul familiei conjugale viitorul umanităţii sau al întregii lumi. Familia sădeşte în inimile inocente ale copiilor sămânţa virtuţii, a vieţii curate şi a faptelor bune. Iubirea părinţilor este baza educaţiei copiilor. Autoritatea părinţilor nu trebuie să se întemeieze pe asuprire şi constrângere, ci pe iubire, dialog şi ajutor. Comportamentul copiilor este strâns legat de cel al părinţilor. De la părinţii lui, copilul trebuie să înveţe să iubească, să dăruiască mai mult decât să primească, să asculte şi să ajute pe alţii. Cea mai de seamă moştenire pe care o pot lăsa părinţii copiilor este credinţa în Dumnezeu, ca iubire de Dumnezeu şi de aproapele.”
